Sunday, August 5, 2018

Recunoștință

Vă salut cu drag

Astăzi a fost una din zilele în care m-am trezit foarte devreme și am ales să fac altceva decât acțiunea mea obișnuită. În astfel de momente m-aș fi chinuit să adorm la loc, m-aș fi foit de pe-o parte pe alta, gânduri veneau grămadă, și nu din acelea plăcute, mai ales de nemulțumire, iritare, etc. În schimb m-am ridicat din pat, am pornit leptopul și am ales o ședință de yoga de relaxare pentru zona gâtului. A fost minunat. Pe lângă faptul că acele gânduri au început să se disipe, am reușit să-mi detensionez și corpul, care de obicei dimineața este mai înțepenit după noaptea petrecută în pat.
   Vă recomand și vouă Yoga with Adriene. Mie personal îmi place tare mult de ea și apreciez munca depusă. În plus, are foarte multe clipuri video gratuite.
   După cele 28 de minute de redirecționare a atenției către respirație, de mișcare vigilentă a corpului, au urmat câteva minute de relaxare cu exercițiul despre care vă vorbeam în postările trecute (5 minute atenție asupra respirației, 5 minute observarea părților corpului) în care am introdus și o parte de recunoștință. După momentul în care îmi observam tălpile, le și mulțumeam pentru ceea ce fac pentru mine, după momentul de observare al picioarelor le eram recunoscătoare pentru susținere, pentru că mă ajută să mă deplasez, etc.
   Vă provoc și pe voi să vă „antrenați” cu un astfel de exercițiu astăzi.
   
       Când ați fost ultima oară recunoscători corpului vostru pentru cât face pentru voi?

   După terminarea acestui exercițiu mi-am mai permis câteva momente de relaxare și introspecție. Și mi-am propus ca și pe parcursul zilei să am această atitudine de recunoștință, să fiu atentă, așa doar ca un exercițiu, de curiozitate, să observ cum va fi ziua mea privită din această perspectivă, fără a exista acea dorință de a controla rezultatul. Doar fiind prezentă, fără așteptări.
   Vă provoc și pe voi să vă propuneți să aveți o astfel de zi. Și dacă doriți îmi puteți împărtăși în comentarii, mai jos, despre cum au decurs lucrurile la schimbarea aceasta de perspectivă. Și dacă faceți asta deja, felicitări. Probabil că viața celor care fac asta zilnic este plină de împliniri, bucurie, pace :)
   Vă îmbrățisez cu drag! (Așa ca să mai eliberăm niște oxitocină, atât de benefică pentru noi)

No comments:

Post a Comment