Cum să faci dintr-o zi obișnuită una perfectă

Bine v-am regăsit oameni dragi

În momentul ăsta mă gândeam la ziua aceasta obișnuită, cum arată ea oare? Poate fi clasicul trezit, spălat, mâncat, drumul spre muncă, munca propriu-zisă, prânzul, partea a doua de muncă, drumul spre casă, cina, somnul. Însă pe parcursul zilei pot să apară bucurii, frustrări, frici, vești de diferite tipuri, îți aduci aminte că ai uitat să faci ceva, te deranjază ceva/cineva, tipete/urlete, nemulțumiri, lucruri care nu ies cum vrei, planuri năruite, și tot așa...
   Cum să supraviețuiești unei astfel de zile, să înveți ceva de acolo și să fii fericit?
   Răspunsul este pe cât de simplu pe atât de complex: să trăim fiecare clipă la timpul ei!  Și probabil că am mai scris despre asta, însă o să tot scriu până când o să ajung la convingerea că asta și fac cât pot de des.
   Este așa de ușor să mă las prinsă în vâltoarea vieții și să uit de mine. Uneori mă gândesc și la scopul meu pe Pământ, dar în afară de iubire necondiționată nu găsesc altul. Și atunci prefer să o las baltă :) De asemenea, am observat cumva și o plăcere morbidă de a sta într-o situație care-mi face rău. Acum, de când lucrez cu mine, văd acele situații și rămân uneori perplexă de alegerile pe care le fac. De unde o veni și acest masochism care se manifestă uneori, făcându-mă să-mi privesc viața de pe margine?
   Nu-mi este ușor să stau în prezent. Parcă minții nu-i place acolo! Există mai degrabă preferințe pentru a sta în resentimente și frici, decât în bucuria clipei. Oare se întâmpla asta pentru că aceste sentimente negative reprezintă zona mea de confort? Iată un alt paradox!
   Cum aș putea să fac din bucurie, fericire, iubire, zona mea de confort?
   Lăsând la o parte perfecționismul, nevoia de control (egoismul), cedând acel control unei Puteri Superioare, având ca scop suprem ajutarea celorlalți, iubind cât ne ține să iubim...pot să fie câteva răspunsuri la o întrebare așa de bună. Poate mai adaugați voi alte răspunsuri în comentarii :)
   Trăind clipa prezentă apare acea bucurie în fața a ceea ce ni se întâmplă. Trăim cu recunoștință că avem lumină, apă, pastă de dinți...și nu le mai luăm de-a gata. Putem fi încântați de momentele petrecute alături de cei dragi (copiii sunt o bucurie extraordinară a vieții - să-i privești, să-i asculți, să înveți de la ei, să vezi lumea prin ochii lor), de momentele de muncă în care putem, de asemenea, învăța foarte multe despre noi, despre lume, despre Dumnezeu. Și seara, privind cu recunoștință asupra zilei trecute, să ne luăm lecțiile, să le integrăm, să le aplicăm a doua zi.
   Astfel putem trasforma o zi monotonă într-una magnifică. Dacă voi aveți și alte metode de a ne înmulți zâmbetele zilnice nu ezitați să-mi scrieți. Astfel puteți ajuta și pe altcineva.
   Să ne trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima :) cu înțelepciune, fericire, credință.

   

Vulnerabilitate

Bine v-am regăsit oameni frumoși

Pentru că astăzi a fost o zi plină și agitantă pentru mine m-am gândit să scriu câte ceva despre predare. Azi am observat că este foarte ușor să intru în vârtejul amețitor al vieții cotidiene, în alergarea fără oprire în diverse și variate direcții, exact cum sunt cel mai bine obișnuită. Fuga de mine, fuga de ceilalți, fuga de viață... Oare unde fug/fugim atât? Ce miraj este atât de îmbietor încât mă face să mă pierd atât de ușor? A fost interesant să mă observ cum mă ambalam într-o anumită direcție, apoi mă „dezumflam” după ce realizam asta. Și acest proces de ambalare/detașare a continuat toată ziua. Deja pe la jumătatea zilei începusem să mă simt obosită. Și aici e o situație despre care doar o să amintesc, și anume de modul în care obișnuiesc să trag de mine de la starea de oboseală până la o stare de epuizare. Mă întreb uneori când voi ajunge la acea stare de detașare „permanentă”?! Voi ajunge vreodată?
   În fine, până la iluminare :)), a fost interesant doar să mă observ în stadiul actual de acțiune și cred că pot face mai bine pentru mine dacă vreau. Însă e și ceva acolo care-mi place, deoarece mențin încă acest comportament. Cred că găsesc un oarecare amuzament acolo, o poftă de ... durere ... poate, un fel de masochism. Sau poate e doar zona mea de comfort din care îmi este teamă să ies :)
   Orice ar fi, acum îmi permit să fiu vulnerabilă, să accept ziua așa cum a fost ea, cu bune și cu și mai bune :D ca să păstrez o notă de optimism, o zi așa cum mi-am ales-o eu să fie. Spun asta pentru că am avut momente „critice” în care am optat pentru relaxare și binedispoziție, chiar dacă mai aveam și varianta inițială de iritare, critică, comentarii nepotrivite, ridicarea tonului, schimbarea poziției corpului înspre „atacarea agresorului imaginar”.
   Acele clipe de detașare mi-au permis să mă bucur cu adevărat de prezența mea în locul respectiv, de prezența celorlați, de ceea ce se petrecea acolo, mai bine spus să fiu prezentă.
   Ce lucru minunat să văd aceste lecții ale vieții, și mi-am dorit să vă împărtășesc și vouă asta pentru că și eu uit de multe ori să trăiesc în momentul/clipa prezent(ă). Și consider că este o bună aducere aminte să DESCHIDEM OCHII. Când deschid ochii chiar văd, doar că tendința mea este să stau cu ei întredeschiși.
        Mmm, oare este mai obositor să țin ochii închiși/întredeschiși sau mai degrabă deschiși?
   Pentru mine este o intrebare foarte bună, aproape retorică, și spun aproape pentru că îmi place să-i țin închiși, în zona mea de confort - acolo știu sigur ce se întâmplă. Sau știu eu oare?
   Vă mulțumesc pentru suport! Este plăcut să vorbesc cu voi despre mine, să fiu vulnerabilă. Nu mi-a fost ușor să-mi accept această vulnerabilitate. Am ascuns-o de văzul tuturor, inclusiv al meu, cât am putut eu de bine, până într-o zi când vorbind despre mine am putut să spun cu voce tare într-un grup de suport: „Dana, este în regulă să fii vulnerabilă!” Viața mea s-a schimbat în bine de atunci.
   Îmi doresc asta și pentru voi! O noapte minunată cu vise calde, blânde, înțelepte, asta așa ca să nu spun umede :P
   Vă pup cu dragoste și vă transmit pacea din inima mea!