Puterea interioară

 Bine v-am regăsit dragii mei

Cu siguranță că această perioadă este plină de încercări pentru multă lume. Și în cazul meu au apărut unele notabile, și cred că schimbătoare ale vieții. De 3 săptămâni trec prin niște stări atât de profunde, de la tristețe la bucurie, de la deznădejde la speranță, de la iubire la ură...

În urma unui diagnostic greșit legat de o lovitură la deget, care se putea rezolva ușor atunci când a avut loc, am ajuns într-o situație în care mi s-a spus că recuperarea lui nu prea mai e posibilă, și că probabil va trebui să fie operat, însă nu se știe nici așa dacă funcțiile lui vor mai fi la fel.

Am plâns 2 săptămâni după funcțiile degetului, și chiar după el întreg - experiența doctorului cu un caz similar era că după ce l-a forțat prea tare să revină la forma lui inițială, a trebuit să i-l taie :( 

Și m-am văzut zilnic în poziții duale, de a renunța la el, de a lucra cu el, de a face tot ce pot ca să fiu împăcată. Tentația de a mă lamenta și atât, fără să acționez în vreo direcție, era uriașă. Mă gândeam uneori cum aș putea să-l trag la răspundere pe cel care a dus la situația asta, apoi mă învinovățeam că din cauza mea s-a ajuns aici (deși cerusem 2 păreri deja cu 4 luni în urmă - și îmi spuseseră că-și revine de la sine), și câte și mai câte.

În lupta mea zilnică cu mine, am făcut tot ce m-a îndrumat al 3lea doctor să fac, am trecut peste frici, lamentări, depresii, stări anxioase, mi-am propus să fac tot ce ține de mine pentru degetul meu. Nu puteam să accept că eu nu mai pot face nimic pentru recuperarea lui. Și, deși mă gândeam că nu are rost, am continuat zi de zi să fac exercițiile, să caut exerciții noi, să caut persoane care să mă ajute în recuperare. Și am găsit un kinetoterapeut foarte bun, cu care lucrez și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Între timp, chirurgul mi-a spus că degetul evoluează în bine, și nu este necesară operația...yeey!!!

Stările anxioase au scăzut în intensitate, însă sunt încă prezente. Lucrez cu degetul în fiecare zi, uneori am impresia că e mai bine, apoi mă uit la el din alt unghi și-mi pare că nu este nici un progres, apoi îmi amintesc cum era acum 3 săptămâni și redevin recunoscătoare pentru că s-a îndreptat și chiar se cunoaște evoluția lui în bine.

În perioada mea de 'creștere', de introspecție, am aflat despre mine că am calitatea de a fi perseverentă. Acum apelez la aceast atu, îmi spun că acum, mai mult decât altă dată, am nevoie să fiu aici pentru mine și pentru degetul meu. Și orice ar fi, oricum m-aș simți, și orice gânduri aș avea, să perseverez în a face exercițiile, în a face tot ce pot, pentru că știu că dacă nu aș face asta, mi-ar fi greu să trăiesc cu mine în cazul unui eșec.

Și iată cum, descoperirea abilităților din perioada mea „bună” mă ajută acum, în aceste zile dificile - în care am și somatizat - corpul mi-a arătat că emoțiile mele au fost foarte puternice printr-o erupție cutanată.  

Vă doresc și vouă să fiți blânzi cu voi în această perioadă, și nu numai, așa cum și eu mă străduiesc să fiu cu mine. 

Îmbrățișări >:d<

Aici și Acum

Hei hei, bună să vă fie inima :D

Astăzi m-am gândit să vă împărtășesc o metodă pe care eu o folosesc pentru a sta în prezent, în Aici și Acum. O să încep cu un exemplu comun, care poate fi găsit în aproape fiecare gospodărie, și anume spălatul vaselor. Știu că acum din ce în ce mai multă lume utilizează o mașină de spălat vase, însă nu este relevant. Acest model poate fi extins pentru orice am face. Și pentru că-mi place să fiu directă este vorba despre prezență în „totalitate” în ceea ce fac. În totalitate nu este modul acela perfecționist, ci mai degrabă cu înțelesul de cât pot eu de bine :)
   Prin urmare, spălam astăzi vasele (și sincer este una dintre activitățile din gospodărie care îmi place cel mai puțin) și râuri de gânduri au apărut. Obișnuiam să le dau frâu liber să zburde nestingherite, că doar activitatea de spălat vase pentru mine (ca și călcatul, datul cu aspiratorul, uitatul la TV) era o perioadă de „brainwashing” (spălare a creierului/adormire a conștientului). Acum însă „am făcut” pe observatorul. Și ce credeți că am constatat? (Vă provoc și pe voi să vă observați în astfel de activități!) Am remarcat cum starea mea de bine (eram cu zâmbetul pe buze, mă simțeam bine) începe să se deterioreze încetul cu încetul, colțurile gurii se lăsau lent în jos, parcă o stare de agitație mă pândea după colț, fricile de abia așteptau să mă cuprindă într-o „îmbrațișare strânsă”.
   Ce am mai observat? O stare de nemulțumire își făcea și ea apariția, blamare, iritabilitate (și de genul mișcat de pe un picior pe altul)....și postura se schimba pe neașteptate - dintr-una cu capul sus, coloana dreaptă, nu știu dacă să adaug sau nu „și cu pieptul în față” :)) , într-una cu capul plecat (mult mai plecat decât aveam nevoie să văd vasele :P), rotunjirea spatelui, încordare - mai ales în umeri și între umeri, dar și în zona abdominală - pe unde am observat că simt în general furia, frica, neliniștea. Hmmm...și când scriu acum realizez cât de multe s-au întâmplat în 10 minute, și sunt convinsă că nu am observat chiar tot.
   Realizând acestea AM ALES să revin la starea inițială, colțul gurii ridicat, fără presiune, gândurile le-am etichetat cu „GÂND” așa cum am mai scris și într-un „articol” anterior. Am devenit atentă la detaliile de pe farfurii, de pe tacâmuri, la resturile de mâncare din oala de ciorbă, la tot ceea ce făceam, în limitele mele. Și atunci starea de anxietate, și tot ce ar fi vrut să mă cuprindă în acel moment comun de spălat vasele s-a dispersat. Și mi-am propus să fac cât pot eu de bine și atât. M-am gândit: „Și dacă nu mai vreau să spăl vase, și asta este în regulă”. Și pentru că mi-am permis să mă relaxez, și să văd că am cu adevărat posibilitatea să aleg ce să fac în acel moment - ce consider eu că este mai bine pentru mine - mi-a fost drag să spăl acele vase, într-o manieră cât se poate de relaxată, prezentă, cu o ușoară bucurie că fac asta pentru mine, și că spălând acele vase starea mea se va îmbunătăți și mai mult.
   Și apoi mi-am adus aminte ce mult îmi place să ascult muzică așa că AM ALES să fac asta.
   Ce am învățat de aici? Ce ați învățat voi de aici? Fiecare cred că învață ce are de învățat și atât! Nu este o regulă, nu trebuie să fie aceeași chestie, doar ne luăm ce avem nevoie să evoluăm; sau poate că nu :P
   Totul este o alegere - mă refer la alegerea de a mă raporta la un eveniment din viața mea. Așa cum mă raportez la el, așa mă simt, așa acționez, așa îmi definesc viața, așa devin, așa sunt....
   Să avem o zi plină de alegeri favorabile pentru starea noastră de bine așa cum o vrem și cum o înțelegem noi!