Tuesday, July 17, 2018

Fericire vs Suferință

Salutare oameni dragi

Ultima perioadă a vieții mele a fost presărată cu conștientizări și o să vă împărtășeșc câteva dintre ele astăzi. Voi începe prin a vă mai spune încă o dată cât de uimitor este să fii prezent, să-ți asculți corpul, să-ți pui mintea „la respect”.
   Deși încă simt că-mi este greu să acționez pe cât aș vrea în anumite direcții ale vieții proprii, devin din ce în ce mai conștientă de ce se întâmplă. Cred că acea condiție de observator a mediului care mă înconjoară, inclusiv al meu personal, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Și simt că în curând o să fie nevoie să acționez mai mult.
   Este incredibil să privesc, cu oarecare detașare - cred că nu este încă o detașare completă, dar nici nu mai am pretenții de perfecționistă :) - modul meu și al altora de comportament. Parcă sunt mai atentă la discursul meu interior/exterior și al altora, parcă conexiunile cu informația din creier se fac mult mai repede, parcă pentru prima oară în viața mea încep să ascult cu adevărat ceea ce se petrece în jurul meu, ca și cum m-aș fi trezit.
   Una dintre conștientizările mele a fost legată de mâncat. Când scriam la una dintre meditațiile zilnice de pe celălalt blog: https://destinspiritual.blogspot.com/, mi-am dat seama că aveam credința că înainte de a primi ceva „bun”, mai întâi trebuie să „mănânc” ceva „rău”. Cred că această convingere se extinde foarte mult în diverse arii ale vieții mele. Ea vine probabil de la faptul că am tot auzit: „Înainte să ieși afară, trebuie să mănânci!”, „Înainte de desert, trebuie să mănânci mâncare gătită!”, și alte condiționări de acest gen, asemănătoare cu a spune că înainte de a primi ceva ce-ți place trebuie să faci ceva ce nu-ți place. Și mă gândesc că probabil și mie ca mamă s-ar putea să-mi fie extrem de greu să nu fac „vreodată” astfel de condiționări cu fiul meu.
   Astfel am ajuns la un mod deficitar de alimentație, gândind că: „îaninte să mănânc ce-mi place, trebuie să mănânc ceva ce nu-mi place” (chiar și în cazul prăjiturii, înainte de a mânca o prăjitură, în mintea mea se forma gândul că trebuie să mănânc și o salată/legume/mâncare „sănătoasă” - când de fapt eu aveam nevoie numai de prăjitura aia; credința asta ducându-mă însă spre mâncat în exces).
   Vă povestesc despre aceste convingeri pentru că mi se par atât de comune și atât de ușor de trecut cu vederea. Mie mi-au luat 32 de ani :) să o conștientizez. Și chestia este că ea poate fi extrapolată în multe direcții, ca de exemplu: „Trebuie să sufăr, ca să-mi fie bine!”, convingere pe care am întâlnit-o destul de des în jurul meu, chiar la persoane care au lucrat mult cu sinele, coach-eri, profesori, psihologi....
   Te las și pe tine să extinzi această convingere, să o personalizezi în funcție de nevoile tale așa cum simți. Poate îmi și împărtășești din experiența ta. Astfel putem crește împreună.
   Să avem o zi plină de înțelepciune! 

Friday, July 13, 2018

Puterea prezentului

Bună seara oameni dragi

Astăzi mi-au tot ieșit în cale lucruri despre prezent, despre a fi prezent, despre a trăi în clipa prezentă. Toate acestea mi se par extrem de importante. Nu putem trăi în trecut (pentru că oricum nu-l mai putem schimba), dar nici în viitor (pentru că nu a venit încă). Atunci când ne concentrăm pe trecut apar resentimentele, și când ne proiectăm în viitor apar fricile. Nici unele, nici altele nu ne sunt de folos.
   Vorbeam astăzi cu o prietenă despre meditație. Eu cred că meditația se referă chiar la a sta în prezent. Ea îmi spunea că simpla respirație este o meditație. Și este adevărat că atunci când îmi aduc atenția asupra respirației, înseamnă că sunt prezentă, deci meditez :) E simplu să medităm, nu-i așa?
   Orice îți aduce atenția la momentul prezent este o meditație. Atunci când citesc și sunt acolo meditez. Când îmi leg șireturile și realizez că-mi leg șireturile, meditez. Când beau un pahar cu apă și simt cum apa trece prin esofag, stomac, etc., meditez. Gândiți-vă!  

                                                Când ați mai putea medita? În ce condiții?

   Eu consider că oriunde suntem, orice am face putem să medităm. Și spun asta („cu voce tare”) și pentru mine, căci obișnuiam să cred că meditația se face ori cu un profesor, ori acasă în nu știu ce poziție, sau cine știe cum. Mi-a luat ceva să ajung la această concluzie pe care v-am împărtășit-o.
   Uneori nu este ușor să rămâi prezent, concentrat pe o anume activitate. De cele mai multe ori tendința este de a fugi, cu gândurile, în alte direcții mai mult sau mai puțin cunoscute la nivel conștient. Chestia este că uneori putem avea anumite stări nasoale tocmai pentru că hoinărim cu gândurile cine știe pe unde. Pentru că atunci când ne lăsăm purtați de un gând, el ne duce la altul, și la altul și așa mai departe, până când accesăm o stare mai veche. Acea stare ne poate face să ne simțim nu tocmai bine.
   Așadar, ce aleg să fac acum? Aleg să mă las condus de gânduri, aleg să-mi las mintea să rătăcească pe unde vrea ea, sau mai degrabă aleg să fiu conștient de gândurile mele, de mine, de ceea ce fac acum, de ceea ce spun? Aleg să-mi trăiesc viața într-o iluzie, sau vreau să mă trezesc, să fiu prezent

                                                                        Tu ce alegi?

   Eu aleg starea de prezență, pentru că aici mă simt cel mai bine.
   O seară liniștită, dacă asta vă doriți, și la cât mai multe meditații!

   

Tuesday, July 10, 2018

Schimbă perspectiva

Bine v-am regăsit oameni dragi

M-am gândit ca astăzi să vă scriu câteva exemple de schimbare a perspectivei astfel încât să fim bine cu noi, să nu ne mai încărcăm cu prea multă tensiune.
   Un prim exemplu este legat de o programare la doctor planificată acum o lună jumătate de care am uitat cu desăvârșire, deși îmi reamintisem de ea cu 2 zile înainte, și chiar o aveam în calendar pe telefon. De obicei telefonul obișnuia să-mi anunțe evenimentele, de data asta a uitat, sau n-am băgat eu de seamă. Programarea era de dimineață, iar eu am sărit ca arsă din pat pe la prânz cu speranța că uitându-mă în telefon, acesta îmi va arăta că de fapt acea planificare era după-amiază. Nu a fost așa. În acest punct am început să resimt o anumită frustrare, și aveam de ales modul în care voi reacționa. Altă dată aș fi înjurat, m-aș fi enervat foarte tare, aș fi țipat la prima persoană pe care o întâlneam, și aș fi crezut că toată ziua este ruinată, dacă nu chiar viața (asta pentru că uneori duceam lucrurile la extrem și generalizam destul de mult). Acum, în schimb, am ales să respir, să mă gândesc mai degrabă la o soluție decât la cine este vinovatul pentru această „nenorocire”. Altă dată aș fi renunțat poate cu desăvârșire la programarea aceea, crezând că nu mai am eu vreo șansă să ajung anul ăsta la doctorul respectiv. Acum mi-a trecut prin minte să sun și să văd ce se poate face în situația dată, fără proiecții, fără așteptări. Și ce să vezi? Am găsit un loc a doua zi! Incredibil! Eram uluită. Credeam că glumește. Dar cu un ton calm, am spus că da, este în regulă. Care era probabilitatea să uit (eu în general am o agentă foarte strictă cu ce am de făcut și o respect)? Și care era probabilitatea să găsesc un loc chiar a doua zi? Nu am putut decât să fiu recunoscătoare Puterii mele Superioare pentru acest eveniment. Acum știu că nu eu sunt regizorul vieții mele. Dacă încă mai credeam că eu regizez întregul spectacol, aș fi avut o zi (sau mai multe zile) tare amară. Cât de bine este să predai frâiele! Tare îmi doresc să-mi amintesc să fac asta cât de des pot. Și sunt foarte recunoscătoare că mi-am adus aminte de asta și a doua zi când m-au sunat să amâne programarea cu 2 ore :) Iar tensiunea care a existat totuși am putut să o scot foarte rapid într-un mod asertiv. Am dat muzica un pic mai tare și am cântat pe o melodie.
  Un alt doilea exemplu este de azinoapte când fiul meu s-a trezit și a început să plângă, să tot strige NU/nu vreau, să tragă de mine în toate direcțiile. Pentru prima oară am încercat o metodă nouă de a face față tensiunilor care altfel s-ar fi acumulat rapid în organism. Este o metodă de comunicare nonviolentă, în care doar observi și oglindești pe cel din fața ta. De exemplu, la țipetele de NUUU, am ales să-i „răspund” cu „Aud când spui NU/ te aud că spui NU/nu vreau”. Și am observat că metoda asta chiar funcționează pentru că uneori lovește când este foarte supărat, iar acum pe perioada cât am aplicat această metodă chiar s-a calmat.
   Dacă doriți să vorbim mai mult despre asta îmi puteți scrie :)
   Până data viitoare vă îmbrățișez cu dragoste și recunoștință!

Friday, July 6, 2018

Resurse

Salutare oameni buni

Săptămâna aceasta cineva mi-a pus întrebarea: „Care sunt resursele mele?”. Fără nici o ezitare am răspuns că în primul rând resursa mea sunt eu. Și, deși uneori tind să uit asta, cred cu tărie că eu sunt cea mai importantă resursă a mea. Tu ce crezi? Ești o resursă pentru tine? Eu cred că toți suntem resurse personale foarte puternice. Ca adulți, stă în puterea noastră să ne alegem viața. Cel puțin aceasta este părerea mea. De asemenea, și convingerile mele sunt o resursă pentru mine. De exemplu, una dintre convingerile mele poate fi „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!”. Dacă nu este dusă la extrem această convingere a mea poate fi extrem de utilă.
   O altă resursă egal de importantă sunt ceilalți. Omul din fața mea este oglinda mea. Am observat că în funcție de ceea ce dau eu în exterior, primesc înapoi (exact ca o reflexie). Dacă ceea ce ofer este de natură pozitivă, zâmbete (așa cum vorbeam și în articolul de acum câteva zile), vorbe bune, pline de dragoste, compasiune, acceptare necondiționată, înțelegere, iertare, și altele de acest gen, atunci și ceea ce primesc este din acest registru. Bineînțeles că și reversul este valabil.
   Ca resursă pot fi și discuțiile cu ceilalți, sfaturile pe care le primesc, sau pur și simplu faptul că cineva vorbește este o resursă însemnată pentru mine, deoarece consider că pot învăța câte ceva de la oricine. De exemplu, baiatul meu care nu are încă 2 ani mă învață foarte multe. Și, deși înainte obișnuiam să judec omul după aparențe, după haina pe care o poartă, după cum se afișază în societate, acum sunt recunoascătoare pentru că am înțeles că nu haina este importantă, ci omul. Mulțumesc pentru asta grupului de autosuport Tulburări Alimentare Anonimi. Am învățat foarte multe din întâlnirile care au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă.
   De asemenea, o resursă importantă o reprezintă natura, împreună cu mediul înconjurător. Chiar dădeam exemplul, în discuția noastră, că pot învăța din orice dacă asta decid. Dacă mă împiedic de ceva, pot învăța ca data viitoare să fiu mai atentă cum și pe unde calc. Din tot ceea ce ni se întâmplă putem învăța ceva. Din orice. Și aici sunt incluse și experiențele vieții mai puțin plăcute. Este, așa cum am spus mai sus, o alegere a modului în care mă raportez la experiența respectivă. Termenul folosit în ultima vreme destul de des este de a ne „învăța lecția” din situația dată.
    Toate aceste resurse le-am folosit atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. De exemplu, faptul că acord timp blogului, și scriu despre mine și experiențele mele, poate să ajute anumite persoane. Acesta este un mod în care eu activez resursele mele în favoarea celorlalți.
   Sunt convinsă că pe măsură ce trece timpul apar noi resurse în viața mea și știu că o să fiu acolo prezentă să le folosesc atât pentru mine, cât și pentru voi.
   Acestea fiind spuse, vă mulțumesc, vă sunt extrem de recunoscătoare, și vă îndemn să vă răspundeți și voi la întrebările din acest articol.
   Să avem o zi uluitoare!

Tuesday, July 3, 2018

Zâmbește

Salutare oameni dragi

Gândindu-mă la nevoile mele astăzi mi-a venit în minte să zâmbesc. Chiar atunci când citești acest cuvânt, observă-te. Zâmbești? Să zâmbim este atât de valoros, și ne simțim așa de bine când o facem, că este de mirare că uităm să zâmbim. De asta am considerat că este cu adevărat important să vă reamintesc, așa cum mi-am reamintit și mie, să zâmbiți cât de des puteți.
   Urmăriți-vă! Întoarceți-vă atenția către interior! :) O frază atât de banală, dar cu multiple beneficii. Eu când zâmbesc simt că mi se relaxează o mulțime de mușchi, printre care cei din zona frunții, fața în general, dar și alți mușchi din corp. Când zâmbesc parcă îmi vine și să respir mai profund. Am o stare generală mai bună, simt mai multă toleranță, parcă grijile nu mai sunt atât de importante. Și, unul dintre beneficiile majore ale zâmbetul este cel al dăruirii.
   Dăruiți astăzi cuiva un zâmbet! :D Datorită neuronilor oglindă, atunci când zâmbim și cel din fața noastră zâmbește. Și chiar dacă vorbim la telefon, zâmbetul „se transmite”. Astfel, 2 persoane ajung să se simtă mai bine. Simțindu-mă mai bine, reduc fricile, stresul de care tot vorbește lumea, asigurându-mi astfel o stare de sănătate mai bună.
   Cred că este important să zâmbim chiar dacă o facem într-un mod fals la început. „Creierul” nostru nu poate face diferența, el doar ajută la eliberarea de endorfine, serotonină, ceea ce ne dă o stare de bine. În plus, zâmbetul ne ajută să avem mai multă încredere în noi. Eu personal mă simt mai încrezătoare atunci când zâmbesc, și cred că acest lucru face ca și ceilalți să aibă mai multă încrederre în mine.
   Dacă vreți și un articol despre asta, vă recomand: Adrienne Wood et al.,Trends in Cognitive Sciences 20, 227 - 240 (2016).
   Citind acum câte ceva despre zâmbet am aflat că zâmbetul este prima expresie facială dezvoltată, bebelușii zâmbind încă din burta mamei. Și este plin internetul de: „un zâmbet produce tot atâta stimulare a creierului ca 2000 de batoane de ciocolată”, sau primirea unei sume de 25000$, iar copii ajung să zâmbească chiar până de 400 de ori pe zi :D Asta înseamnă fericire adevărată, autentică. Se pare că adulții zâmbesc în medie de 20 de ori pe zi. :) (Nu am găsit sursa, toate articolele găsite menționează numai - „niște cercetători britanici”)
   Să avem o zi plină de zâmbete!

Tuesday, June 26, 2018

Realitatea

Vă salut dragi prieteni

Zilele astea mă întrebam care este realitatea? Sau ce este realitatea? Ultima perioadă a vieții mele a fost dedicată ezoterismului. Mă uitam acum ce înseamnă de fapt ezoterismul :)) Se pare că definiția lui din DEX este legată de transmiterea unei doctrine, unui ritual, etc., numai unui număr restrâns de inițiați. Ce definiție interesantă! Deci asta făceam eu, mă plimbam printre cercurile de inițiați în care mi se transmiteau doctrine...
   Am învățat foarte multe în ultimele 6 luni de viață despre spiritualitate, energie, chakre, dimensiuni, fuziuni ale sufletului cu trupul, dumnezeu, divin, despre cum să „plutești”, yoga, și altele. Îmi amintesc acum că făcusem o lista la un moment dat într-unul dintre articole.
   Însă, cumva trecând printr-o criză spirituală, mi-am pus aceste 2 întrebări. Nu știu încă răspunsul, și sincer nu știu dacă îl voi afla vreodată. Ce cred că o să știu totuși la un moment dat este realitatea mea. Până la urma este vorba despre cum o percep eu, nu? Și este vorba despre cum mă raportez eu la evenimentele din viața mea. Voi ce părere aveți despre realitatea voastră? Cum este ea?

                                                  Sunteți mulțumiți de realitatea voastră?

   În ceea ce mă privește, eu sunt mulțumită de realitatea mea, chiar așa cum este ea acum. Mi-ar plăcea să nu existe suferința, durerea, frica, însă ele există. Și în fiecare zi am ocazia să învăț despre ele, să le accept, să le integrez. Și fac atât cât pot, atât cât ține de mine, atât cât pot face astăzi. Și știu că astăzi sunt cea mai bună variantă a mea, și ieri am fost cea mai bună variantă a mea și chiar și mâine o să fiu cea mai bună variantă a mea :) Asta mă liniștește oarecum și mă ajută în drumul meu.
   Revenind acum la tot ce am învățat/aflat, nu pot să nu mă intreb dacă toată experiența asta nu este decât o plăsmuire a minții mele (în cazul meu), a minții celorlalți (în cazul lor - „profesorilor”). Mă gândesc că nu poate fi chiar tot o mare șarlatanie, trebuie să existe și un sâmbure de adevăr în asta. Însă, în momentul de față, eu nu pot face distincția între adevăr și falsitate. Așa că, doar îmi propun să aștept. De asemenea, pot spune că nu-mi place să aștept. Dar, cel puțin în acest caz, nu am de ales, și în plus, așteptarea este uneori bună :P
   Tu ce părere ai? Este benefic să așteptăm sau nu? Ce să așteptăm? :)) Multe întrebări existențiale, pe care m-am decis astăzi să ți le împărtășesc, ele fiind o parte din mine. Asta apropo de vulnerabilitatea de care vorbeam :)
   O după-amiază miraculoasă să avem, zic! :D

Friday, June 22, 2018

Noi înșine

Bine v-am regăsit oameni dragi

Citeam ieri o carte („Când mâncarea ține loc de dragoste”, Geneen Roth) și am rămas cu o frază în minte: „Sarcina noastră nu este de-a avea grijă de altcineva, ci de noi înșine”. Și automat asta mă duce cu gândul la mesajul pe care-l primim de fiecare dată atunci când ne urcăm într-un avion, și anume, în cazul unui eveniment în care cad măștile de oxigen, mai întâi să-ți pui ție masca și apoi îi pui masca celui de lângă tine, chiar dacă acesta este copilul tău - aș adauga eu așa :)
   Și cu acest gând în minte mă întrebam când/cum am făcut eu asta? Cu siguranță că am avut perioade în care am avut mai multă grijă de altcineva decât de mine, chiar din copilărie, am avut și perioade de egoism, în care mă gândeam numai la mine, dar și perioade de echilibru în care m-am îngrijit de nevoile mele fiind atentă și la nevoile celor din jurul meu.
   Și dintre toate aceste variante consider că este important mai degrabă să spun câteva cuvinte despre cum am ajuns la acel echilibru, mai degrabă decât despre celelalte care pot fi cu adevărat mult mai comune.
   Din vasta mea experiență de viață :D, am ajuns la concluzia că cel mai important este somnul. Știu cât de greu este să nu poți alege când să dormi, și atunci, sunt mult mai recunoscătoare pentru perioadele în care pot alege să merg la somn când am cea mai mare nevoie ( undeva între orele 22:00-23:00 ). Știu că am grijă de mine atunci când respect orele de somn (când ele depind de mine :) ).
   O altă oportunitate de a mă îngriji de propria persoană este să accept ajutorul. Înainte nu știam să primesc. Probabil că nu știam nici să dăruiesc - calitate. Sau dacă o făceam avem sentimente complexe în legătură cu asta. Acum dacă mi se oferă ceva de care consider că am nevoie primesc destul de deschis. Spun destul de deschis pentru că nu sunt perfectă. Chiar dacă înainte poate simțeam vinovăție când primeam ceva, indiferent de ceea ce primeam - compliment, bani, atenție, sprijin în ceva, acum am ajuns la o anumită lejeritate în a primi. Și poate părea trivial, însă vă asigur că nu este.
   Vă propun să vă puneți și voi această întrebare:

                                                                Știu eu să primesc? 

                                                       Cum mă simt când primesc? 

   (Așa cum ne spunea un prieten drag: Dacă cineva ți-ar oferi 1 leu la supermarket deoarece casiera îți cere și tu nu ai, cum ai reacționa?)

    De asemenea, timpul de calitate pentru mine este și o modalitate de a mă ajuta pe mine. Spun de calitate pentru că acest timp nu înseamnă timp pe rețelele de socializare, la televizor, unde tendința este tocmai de a fugi de mine. Mă gândesc mai degrabă la a mă plimba cu mine în parc, la a citi o carte care mă ajută, la un masaj, poate la salon (pentru mine asta ar însemna timp pentru mine pentru că nu prea frecventez saloanele :) ).
                                     Numiți voi ce înseamnă timp de calitate pentru voi!
  
   Ca să închei apoteotic - bea apă! Asta îmi spun atunci când îmi trece gândul că mi-e sete și eu tot amân momentul. Așa că, în acest moment, mă duc să beau niște apă :P

   Vă îmbrățișez cu drag până data viitoare când ne auzim!