Libertatea de a alege

Bine v-am regăsit dragi prieteni,

În ultima perioadă sunt destul de atentă la mine, la gândurile mele, la acțiunile pe care le fac sau doresc să le fac. Astfel am observat o tendință pronunțată de a fugi din viața mea și de a trăi în viața altora. Cred că asta este o deprindere veche, de pe vremea când eram copil, și părinții, profesorii, autoritatea în general, obișnuiau să mă compare cu alți copii. Mă gândesc că așa a apărut această tendință de a rezolva problemele altora, de a dori să fac „curat” în viața celorlalți, doar ca să evit efortul de a mă uita în propria „casă”. Este interesant cum simțeam destul de des să fac ordine când mergeam la cineva acasă, însă îmi era atât de greu să fac asta la mine. Era ușor, firesc, să dau sfaturi despre cum să-și trăiască viața cei din jurul meu, însă nu făceam asta pentru mine. 

    Cam de 1 an am început să-mi fac ordine în casă. Cumva, la modul inconștient, am știut că asta mă ajută să-mi fac ordine în minte. Am trecut prin momente dificile, iar concentrarea pe eliberarea locuinței de lucrurile nefolositoare m-a ajutat. Odată cu eliberarea de lucrurile care-mi aduceau apăsare, s-a eliberat ceva și în mine. Am început să văd mai bine tendința de a invada viața celor apropiați. Și cel mai des apare asta la navigarea prin rețelele de socializare. Pentru mine reprezintă o fugă...de viața mea, de mine, de responsabilitate. Inconștient vreau să fiu copil, în locul pe care-l știu prea bine, să stau cât mai mult în zona de confort. 

    Și, de atunci, îmi surprind dorința de a vorbi despre ceilalți, când ceea ce am cu adevărat nevoie este să mă uit la mine. Astfel, am început să aleg ca timpul pe care-l am pe această planetă să-l petrec gândindu-mă la nevoile mele, la cum îmi pot face „curat” în propria ogradă, cum mă pot ajuta pe mine să fiu varianta mea cea mai bună. Și observ că deși îmi este „ușor” să vorbesc despre cum își trăiesc alții viața, asta îmi aduce nefericire, presiune, frică, furie, neconformitate, invidie...și atunci încep să aleg din ce în ce mai des să-mi organizez mie ziua, să observ cum mă simt, de ce vreau să fug, care este de fapt nevoia mea reală? Și această acțiune reprezintă libertatea!

    Deși credeam că libertatea constă în a dirija viețile altora, am aflat că ea înseamnă de fapt opusul. Ce înseamnă libertatea pentru voi?

Vă îmbrățișez cu drag!

Despre meditație

Salutare tuturor

În seara asta m-am gândit să scriu câte ceva despre meditație pentru că pe mine personal m-a ajutat și mă ajută foarte mult. Sincer, mi-a fost destul de greu să încep să îmi aloc câteva minute zilnic de stat cu mine. Mi-a luat aprope 1 an să stau cu mine 1 minut :D E ciudat, nu-i așa? Nu puteam să-mi aloc acel minut pentru mine. Până la urmă, ce este un minut? Cât mergi din camera la baie și înapoi :P
   Dar ăsta a fost pentru mine începutul. Și pentru că știu cât de greu este să-ți faci un astfel de obicei bun pentru tine m-am decis să vă împărtășesc și vouă despre drumul meu privind meditația.
   Stăteam lângă pat cu ochii cârpiți de somn, după ce tot amânam momentul, și vroiam să scap cât mai repede de această „corvoadă” (1 minut de stat numai cu mine). Aparent pare atât de simplu, însă pentru mine era monstruos de greu. Și singura chestie care m-a ajutat în acele momente a fost să mă gândesc că „trebuie” să stau numai 1 minut. Pentru mine acest minut a devenit „minutul magic” pentru că mi-a deschis căi nebănuite spre cunoaștere de sine, iubire de sine, încredere în sine și multe altele. Atâtea zile în care am „tras” de mine să am acel minut de liniște m-a propulsat spre o viață în armonie și pace. Cine s-ar fi gândit?! :) Eu cu siguranță nu vedeam atunci cum mă poate ajuta acel minut. Acum văd minunea!
   Și în timp am „simțit” să stau mai mult de 1 minut - poate 5 minute. Apoi și mai mult... Acum stau cât simt, cât pot, cât permite timpul, și chiar îmi fac timp pentru asta. Sunt așa entuziasmată când ajung să am aceste clipe numai cu mine în care pot face ce vreau eu :D
    Pot alege doar să fiu prezentă, să fiu atenta la respirație, la inspir, la expir, la gândurile care vin și trec, sau nu - unele mai vor să rămână o perioada:)) Sau sunt atentă la corp, ce simt în corp, unde simt, cum simt, ce senzații apar. Sau aleg să-mi pun unele întrebări, care pot suna de genul:

                                                              „Cine sunt eu?”
                                                             „De ce sunt aici?”
                                                   „Ce am de învățat din asta?”

   Fiecare este liber să-și formuleze singur întrebările, în funcție de nevoie. Pentru că atunci când mă ascult cu adevărat primesc și răspunsuri. Poate că unele dintre ele nu-mi convin, însă știu că pot alege dacă să-mi ascult intuiția/ghidarea sau nu. Știu și că dacă refuz să urmez „instrucțiunile” primite îmi pot prelungi și mai mult „agonia” :)
   Eu sunt recunoascătoare pentru ceea ce fac pentru mine. Viața mea este mult mai animată. Mă iubesc cu adevărat acum și sunt importantă pentru mine. Contează mai puțin cum vor ceilalți să fiu, și mai mult cum cred eu că am nevoie să fiu. Sunt fericită!
   Și vă doresc să vă luați și voi un minut pentru voi înșivă. Vă iubesc!

Despre mine

Bună tuturor! Eu sunt Dana. Căutând pe internet semnificația numelui meu am găsit că în Irlanda Dana este mama tuturor zeilor „Tuatha de Danann”; pe parcursul vieții mele am înțeles că, de fapt, eu fusesem mama tuturor răniților. Eu eram Salvatoarea - toate Victimele să vină la mine!
     Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am trezit. În prezent mă redescopăr, ma vindec, renasc. Chiar astăzi îmi spunea un prieten vechi, după ce i-am povestit prin ce am trecut și prin ce trec în prezent - wow, nu știam că suferi atât de mult, erai asa tăcută și calmă, până acum am crezut că ești super ok, puțin agitată, dar fără probleme :) Ce oglindă interesantă! Cât de bine a concluzionat el, așa cu „maxilarul căzut”... cât de bine obișnuiam să mă prefac, câte măști afișam să par perfectă, iubibilă, să primesc acele laude („bravo”) de care aveam atâta nevoie că să-mi umplu paharul de iubire.
     Totul era o iluzie; de fapt nimeni în afară de mine nu mă poate iubi necondiționat (numai Dumnezeu). Și atât de multă lume aleagă necontenit (inconștient) după această himeră, sperând că o să-și umple golul din copilărie.
    Nu am avut o viață ușoară, să tot încerc să le demonstrez altora că sunt altcineva. Acum sunt atât de recunoascătoare că trăiesc, poate pentru prima oară pot spune că trăiesc cu adevărat, eu, cea autentică - că tot e la modă cuvântul ăsta, eu cea fără mască - sau cu din ce în ce mai puține măști.
     Nu mai am pretenția că sunt o mașină, ci un om, iar acest lucru pentru mine este o mare și importantă conștinetizare, pentru că am pus multă presiune pe mine - să fiu perfectă (ca să mă „remarce/vadă mama” - eu am crescut la bunici), într-o continuă demonstrare a ceva, nici eu nu stiu a ce - cursuri nenumărate, facultate, mastere, doctorat, dezvoltare personală, coaching, mai nou îndeletniciri ezoterice....iar lista este deschisă :).
     Am învățat multe. am demonstrat multe, am făcut multe lucruri și în final tot nu eram mulțumită, mă simțeam incompletă, neîmplinită, lipsind ceva. Tot alergam în exterior să caut toate aceste lucruri și multe altele, căutam iubirea...
     Chestia e că n-am găsit-o în exterior. M-a lovit ca un tsunami că ceea ce căutam de fapt era în mine, totul era și este în interior, chiar și iubirea. Am „descoperit-o” acum 2 săptămâni, de fapt mai bine zis m-am descoperit...mă uitam la mine cu uimire, parcă era pentru prima dată când mă văd, când mă văd pe mine cu adevărat, ce senzații intense să îți atingi mâna încet, cu acea curiozitate de copil nevinovat, descoperind-o pentru prima oară - magnifică senzația aia de plenitudine, de întreg, de complet, de siguranță, de IUBIRE de sine. În ziua aia m-am îndrăgostit -  de mine.
     Mi-am pus chiar și întrebarea: unde am fost până acum? Am fost în exterior demonstrând celorlalți că eu sunt perfectă pentru fi iubită, și mâhnindu-mă că ceea ce primeam nu era suficient, vroiam mult mai mult.
     Slăvit fie Domnul, și mulțumesc mie pentru că mi-am dat voie să fiu.