Vulnerabilitate

Bine v-am regăsit oameni frumoși

Pentru că astăzi a fost o zi plină și agitantă pentru mine m-am gândit să scriu câte ceva despre predare. Azi am observat că este foarte ușor să intru în vârtejul amețitor al vieții cotidiene, în alergarea fără oprire în diverse și variate direcții, exact cum sunt cel mai bine obișnuită. Fuga de mine, fuga de ceilalți, fuga de viață... Oare unde fug/fugim atât? Ce miraj este atât de îmbietor încât mă face să mă pierd atât de ușor? A fost interesant să mă observ cum mă ambalam într-o anumită direcție, apoi mă „dezumflam” după ce realizam asta. Și acest proces de ambalare/detașare a continuat toată ziua. Deja pe la jumătatea zilei începusem să mă simt obosită. Și aici e o situație despre care doar o să amintesc, și anume de modul în care obișnuiesc să trag de mine de la starea de oboseală până la o stare de epuizare. Mă întreb uneori când voi ajunge la acea stare de detașare „permanentă”?! Voi ajunge vreodată?
   În fine, până la iluminare :)), a fost interesant doar să mă observ în stadiul actual de acțiune și cred că pot face mai bine pentru mine dacă vreau. Însă e și ceva acolo care-mi place, deoarece mențin încă acest comportament. Cred că găsesc un oarecare amuzament acolo, o poftă de ... durere ... poate, un fel de masochism. Sau poate e doar zona mea de comfort din care îmi este teamă să ies :)
   Orice ar fi, acum îmi permit să fiu vulnerabilă, să accept ziua așa cum a fost ea, cu bune și cu și mai bune :D ca să păstrez o notă de optimism, o zi așa cum mi-am ales-o eu să fie. Spun asta pentru că am avut momente „critice” în care am optat pentru relaxare și binedispoziție, chiar dacă mai aveam și varianta inițială de iritare, critică, comentarii nepotrivite, ridicarea tonului, schimbarea poziției corpului înspre „atacarea agresorului imaginar”.
   Acele clipe de detașare mi-au permis să mă bucur cu adevărat de prezența mea în locul respectiv, de prezența celorlați, de ceea ce se petrecea acolo, mai bine spus să fiu prezentă.
   Ce lucru minunat să văd aceste lecții ale vieții, și mi-am dorit să vă împărtășesc și vouă asta pentru că și eu uit de multe ori să trăiesc în momentul/clipa prezent(ă). Și consider că este o bună aducere aminte să DESCHIDEM OCHII. Când deschid ochii chiar văd, doar că tendința mea este să stau cu ei întredeschiși.
        Mmm, oare este mai obositor să țin ochii închiși/întredeschiși sau mai degrabă deschiși?
   Pentru mine este o intrebare foarte bună, aproape retorică, și spun aproape pentru că îmi place să-i țin închiși, în zona mea de confort - acolo știu sigur ce se întâmplă. Sau știu eu oare?
   Vă mulțumesc pentru suport! Este plăcut să vorbesc cu voi despre mine, să fiu vulnerabilă. Nu mi-a fost ușor să-mi accept această vulnerabilitate. Am ascuns-o de văzul tuturor, inclusiv al meu, cât am putut eu de bine, până într-o zi când vorbind despre mine am putut să spun cu voce tare într-un grup de suport: „Dana, este în regulă să fii vulnerabilă!” Viața mea s-a schimbat în bine de atunci.
   Îmi doresc asta și pentru voi! O noapte minunată cu vise calde, blânde, înțelepte, asta așa ca să nu spun umede :P
   Vă pup cu dragoste și vă transmit pacea din inima mea!