Realitatea

Mă bucur nespus că ne-am regăsit sănătoși

A fost o săptămână „nebună” în adevăratul sens al cuvântului. Nu vreau să mă gândesc prea mult dacă vreau să scriu asta cu adevărat sau nu, însă cred că este foarte important. Pe scurt ultimele luni din viața mea au fost pline atât de momente de extaz cât și de multiple momente de agonie. Și a fost o perioadă în care am căutat sute, mii, un infinit de răspunsuri despre ce, de ce, cum, în ce fel, de ce nu, și așa mai departe. Și ce credeți? Culmea este că am aflat toate răspunsurile la toate întrebările pe care mi le-am pus, pentru că atunci când cauți răspunsuri le și găsești - într-un fel sau altul.
   Și acum după anumite evenimente de halucinație pură și depresie doar gândesc: oare chiar aveam nevoie să știu răspunsul la toate aceste întrebări?! Prefer să las așa în aer această întrebare retorică și să mă întorc cumva la firul epic al poveștii mele din această perioadă „magică”.
   Pe scurt am născut în 2016 un băiețel minunat, care îmi înseninează viața și care mă învață foarte multe, printre care și cum este să fiu copil din nou. A fost o perioadă post-natală extrem de dificilă, total diferită de baremele din cărți/internet/spusele altor mămici. Alăptatul a fost ca un test de rezistență și mi-a pus la încercare toate resursele. Apoi l-am înțărcat la aproximativ 1 an și 1 lună cu anumite remușcări, cumva induse de mediu că „mamele asta au de făcut...”, „TREBUIE să mergem pe autoînțărcat”, „nu ești o mamă bună dacă...”, etc., câte și mai câte. Și, pentru că ne doream încă un copil am rămas însărcinată în decembrie 2017. Am pierdut sarcina în ianuarie, apoi încă una în martie. Și în acest punct au început căutări asidue despre ce și cum:
 - terapie făceam deja de dinainte de sarcină; mi-am schimbat terapeutul
 - cursuri de autovindecare
 - dezlegări de blesteme din a nu știu câta generație
 - arbore genealogic (am zăpăcit-o pe mama cu întrebări despre familie și copilărie)
 - craniosacrală
 - curs de infoReiki - cu radiestezie
 - curs de accesarea conștiinței (access bars)
 - tratamente faciale cu terapie holistică
 - cursuri de fuziune suflet-trup
 - acupunctură
 - seminarii despre experiențe extracorporale, feminitate, masculinitate, echilibru și nu numai
 - cursuri despre cunoașterea de sine, regăsirea puterii interioare
 - întâlniri cu mediumi
 - coaching
 - Yumeiho
 - grupuri de suport și autosuport
 - workshop-uri diverse
 - meditații ghidate, neghidate
 - lucrul cu chakre, cu energii vindecătoare, cu îngeri, cu arhangheli, cu Dumnezeu
 - rugăciune zilnică, citit pasaje din biblie, paraclise, etc.
 - cursuri de afirmații pozitive, pe care le spuneam zilnic
 - am citit zeci de cărți despre spiritulitate și nu numai
 - filme despre spiritualitate
 O mulțime de ritualuri pe care TREBUIA să le fac 21 zile/30 zile, altfel o luam de la capăt.
 Dacă v-am plictisit cumva cu lista, sunt sigură că am mai ratat câteva. Și eu, în mintea mea, credeam că nu fac nimic. Și într-un fel mă biciuiam uneori că „stau degeaba”. Și faza nasoală era că trăgeam de mine dimineață la 6:00-6:30 (am încercat și mai devreme, dar chiar îmi era imposibil) să fiu prezentă la toate aceste ritualuri care-mi luau 2-3 ore, înainte de trezirea celorlați, pentru că apoi aveam și de rezolvat treburile din casa, cu copilul și nu numai.
   Și după toate astea am ajuns să plec în vacanță și să am un episod psihotic, în care auzeam voci, simțeam să mă pedepsesc fizic (și chiar asta am făcut - cînd m-am întors nu mai puteam să merg), și mult mai multe decât atât, de care nici nu are rost să scriu aici. Nu pot decât să fiu super mega rescunoscătoare pentru familia mea fără de care nu mai eram astăzi aici, care m-a susținut maxim, și deși erau șocați și panicați, au știut exact ce să facă pentru mine să mă scoată din chestia aia în care eram, căci nu șiu nici ce nume să-i dau.
   Așa ca o concluzie, îmi doresc pentru voi să mă luați de exemplu „AȘA NU” și să deschideți ochii la cât de multe lucruri faceți, la cum uneori cădem în obsesii de tot felul fără măcar să ne dăm seama (nici cei de lângă mine nu au realizat cât de jos mă duceam pentru că tot ceea ce făceam eu era foarte lucid, foarte ancorat în prezent, „normal”).
   La cât mai puține lucuri de făcut o dată!