Salutare oameni buni
În ultimele zile am început să mă întreb cum aș putea modifica acțiunile mele dintr-o zi astfel încât să îmi transform acea zi într-una în care să mă simt bine, să fiu mulțumită de mine, să mă simt împăcată, să pot declara la sfârșitul acelei zile că n-a trecut degeaba.
Și am pornit uitându-mă în trecut, căci pentru asta este el - ca să pot învăța de acolo câte ceva -, la zilele percepute de mine ca fiind unele cu valențe mai degrabă pozitive decât negative. Ce am descoperit:
1. Un somn odihnitor
În zilele în care mă simt bine dorm bine în prealabil. Cum pot eu avea un astfel de somn?
Se pare că într-adevăr, așa cum din mai multe surse de informare am citit/auzit, ecranele înainte de culcare nu-mi fac bine. Așa că am început să evit să vizionez filme seara, să stau prea mult pe telefon (cam astea erau lucrurile pe care le făceam).
De asemenea, am observat și că poveștile spuse copilului meu seara sunt bune și pentru mine. Acea oră pe care o petrecem ca să-l ajut să adoarmă este benefică și pentru somnul meu (dacă fac astfel încât să adorm și eu apoi - și nu mă apuc să fac alte lucruri prin casă).
Aici intră și respirația. În timp ce stăm de povești, încep să respir conștient. Sunt atentă la cursul respirației. Acestă practică mă liniștește atât pe mine, cât și pe băiețelul meu (pentru că el preia din stările noastre).
De ajutor mai sunt și gândurile pozitive. Am observat că atunci când sunt obosită îmi vin tot felul de gânduri care tind să mă destabilizeze. Dacă reușesc să nu le dau curs, mă liniștesc.
Așa cum ritualul de seară îl ajută pe fiul meu să (a)doarmă mai bine, mai repede, mai liniștit, așa cred că și în cazul meu funcționează să am un ritual seara. Un consultant pentru tulburările de somn îmi spunea că este indicat și ca atmosfera din casă să fie pregătită. De exemplu, luminile prin casă să fie stinse, pe cât posibil să fie liniște.
2. Exercițiile de dimineață
Pentru mine exercițiile fizice dimineața fac minuni. Am observat că deși mi se întâmplă să mă trezesc nu foarte bine dispusă, cu dureri de spate, sau înțepenită din cauza poziției de somn, după 12 minute (chiar m-am uitat să văd când apare schimbarea) de exerciții ușoare de dimineață corpul începe să secrete hormoni de „fericire” și starea mea se schimbă radical, într-una în care încep să zâmbesc, să am gânduri pozitive despre mine, despre zi, despre tot. Chiar am încercat să văd dacă mă pot gândi la ceva „negativ”, și nu am reușit, în sensul că nici nu puteam formula acel gând, nu mai era despre mine. În acele momente mă simțeam extraordinar și atât. Și asta doar în 12 minute (eu momentan fac cam 25-30 minute de mișcare dimineața, și includ și o meditație de 5-10 minute la sfârșit - pentru a fi conectată cu mine mai bine în timpul zilei). Eu urmăresc clipurile celor de la FitnessBlender și Yoga with Adriene.
3. Să-mi satisfac pe parcusul zilei 3 nevoi de bază: de conectare/relaționare, de competență, de control.
În încercarea de a satisface aceste nevoi copilului meu (așa cum am învățat de la Urania Cremene), am ajuns la concluzia că și eu am nevoie să mi le satisfac dacă vreau să fiu bine.
4. Pe parcursul zilei să fiu cât mai în contact cu mine, cu corpul, cu nevoie mele, să-mi trăiesc emoțiile, senzațiile, să nu mă mai ignor.
Vă invit și pe voi să urmați acest proces. Pentru fiecare persoană modul în care vede și se raportează la viață este diferit. Dacă aveți întrebări îmi puteți scrie mai jos.
Să avem o zi cu înțelepciune, recunoștință și pace!
Friday, August 17, 2018
Sunday, August 5, 2018
Recunoștință
Vă salut cu drag
Astăzi a fost una din zilele în care m-am trezit foarte devreme și am ales să fac altceva decât acțiunea mea obișnuită. În astfel de momente m-aș fi chinuit să adorm la loc, m-aș fi foit de pe-o parte pe alta, gânduri veneau grămadă, și nu din acelea plăcute, mai ales de nemulțumire, iritare, etc. În schimb m-am ridicat din pat, am pornit leptopul și am ales o ședință de yoga de relaxare pentru zona gâtului. A fost minunat. Pe lângă faptul că acele gânduri au început să se disipe, am reușit să-mi detensionez și corpul, care de obicei dimineața este mai înțepenit după noaptea petrecută în pat.
Vă recomand și vouă Yoga with Adriene. Mie personal îmi place tare mult de ea și apreciez munca depusă. În plus, are foarte multe clipuri video gratuite.
După cele 28 de minute de redirecționare a atenției către respirație, de mișcare vigilentă a corpului, au urmat câteva minute de relaxare cu exercițiul despre care vă vorbeam în postările trecute (5 minute atenție asupra respirației, 5 minute observarea părților corpului) în care am introdus și o parte de recunoștință. După momentul în care îmi observam tălpile, le și mulțumeam pentru ceea ce fac pentru mine, după momentul de observare al picioarelor le eram recunoscătoare pentru susținere, pentru că mă ajută să mă deplasez, etc.
Vă provoc și pe voi să vă „antrenați” cu un astfel de exercițiu astăzi.
Când ați fost ultima oară recunoscători corpului vostru pentru cât face pentru voi?
După terminarea acestui exercițiu mi-am mai permis câteva momente de relaxare și introspecție. Și mi-am propus ca și pe parcursul zilei să am această atitudine de recunoștință, să fiu atentă, așa doar ca un exercițiu, de curiozitate, să observ cum va fi ziua mea privită din această perspectivă, fără a exista acea dorință de a controla rezultatul. Doar fiind prezentă, fără așteptări.
Vă provoc și pe voi să vă propuneți să aveți o astfel de zi. Și dacă doriți îmi puteți împărtăși în comentarii, mai jos, despre cum au decurs lucrurile la schimbarea aceasta de perspectivă. Și dacă faceți asta deja, felicitări. Probabil că viața celor care fac asta zilnic este plină de împliniri, bucurie, pace :)
Vă îmbrățisez cu drag! (Așa ca să mai eliberăm niște oxitocină, atât de benefică pentru noi)
Astăzi a fost una din zilele în care m-am trezit foarte devreme și am ales să fac altceva decât acțiunea mea obișnuită. În astfel de momente m-aș fi chinuit să adorm la loc, m-aș fi foit de pe-o parte pe alta, gânduri veneau grămadă, și nu din acelea plăcute, mai ales de nemulțumire, iritare, etc. În schimb m-am ridicat din pat, am pornit leptopul și am ales o ședință de yoga de relaxare pentru zona gâtului. A fost minunat. Pe lângă faptul că acele gânduri au început să se disipe, am reușit să-mi detensionez și corpul, care de obicei dimineața este mai înțepenit după noaptea petrecută în pat.
Vă recomand și vouă Yoga with Adriene. Mie personal îmi place tare mult de ea și apreciez munca depusă. În plus, are foarte multe clipuri video gratuite.
După cele 28 de minute de redirecționare a atenției către respirație, de mișcare vigilentă a corpului, au urmat câteva minute de relaxare cu exercițiul despre care vă vorbeam în postările trecute (5 minute atenție asupra respirației, 5 minute observarea părților corpului) în care am introdus și o parte de recunoștință. După momentul în care îmi observam tălpile, le și mulțumeam pentru ceea ce fac pentru mine, după momentul de observare al picioarelor le eram recunoscătoare pentru susținere, pentru că mă ajută să mă deplasez, etc.
Vă provoc și pe voi să vă „antrenați” cu un astfel de exercițiu astăzi.
Când ați fost ultima oară recunoscători corpului vostru pentru cât face pentru voi?
După terminarea acestui exercițiu mi-am mai permis câteva momente de relaxare și introspecție. Și mi-am propus ca și pe parcursul zilei să am această atitudine de recunoștință, să fiu atentă, așa doar ca un exercițiu, de curiozitate, să observ cum va fi ziua mea privită din această perspectivă, fără a exista acea dorință de a controla rezultatul. Doar fiind prezentă, fără așteptări.
Vă provoc și pe voi să vă propuneți să aveți o astfel de zi. Și dacă doriți îmi puteți împărtăși în comentarii, mai jos, despre cum au decurs lucrurile la schimbarea aceasta de perspectivă. Și dacă faceți asta deja, felicitări. Probabil că viața celor care fac asta zilnic este plină de împliniri, bucurie, pace :)
Vă îmbrățisez cu drag! (Așa ca să mai eliberăm niște oxitocină, atât de benefică pentru noi)
Monday, July 30, 2018
Tehnică de îmbunătățire a calității vieții
Bine v-am regăsit oameni dragi
Astăzi îmi doresc să împărtășesc cu voi o tehnică care la mine a avut succes în a sta în prezent și a avea zile în pace și seninătate. Sunt câțiva pași pe care dacă-i urmați vă garantez schimbarea în bine în viața voastră :) Atât de încântată sunt de ceea ce urmează să vă spun, încât mi-am permis să fac astfel de afirmații :)
Pașii se conturează cam așa:
1. Fii cât de prezent poți fi.
Ieri, de exemplu, mi-a fost foarte util ca atunci când un gând „negativ” (care nu mă ajuta la a-mi păstra starea de liniște, pace interioară, calm, seninătate..etc.) apărea, să-l etichetez cumva ca fiind un gând aparținând gândirii mele vechi (în care nu eram în prezent, trăiam mai mult în trecut sau în viitor, în care mă simțeam nasol, în care aveam multe frici, și așa mai departe) și să fac alegerea conștientă de a trăi în momentul prezent (de exemplu: eram cu fiul meu, mintea începea să devieze, eu alegeam să stau acolo cu mintea, la jocul nostru, la discuția noastră).
2. Observă.
Partea asta seamănă puțin cu exercițiul despre care vorbeam în articolul „Timp cu mine” de la postarea trecută. Doar observă ceea ce se întâmplă, ceea ce apare, fără critică, judecată, comparație, invidie, etc. Și Darren Weissman spunea într-un videoclip că „You are not choosing it!”, adică noi nu ne alegem să simțim anumite chestii, ele apar pur și simplu în anumite situații, sunt „triggered”, declanșate, de anumite evenimente din trecut stocate în subconștient, de care nici nu știm. Este vorba despre ceea ce ne-au programat alții să fim de când eram mici (mai ales în primii 7 ani de viață în care suntem, pur și simplu, ca un burete și absorbim fiecare cuvânt, grimasă, emoție,etc., a celor care ne cresc).
3. Setează-ți intenția.
Aici mă refer la ceea ce vreau și urmează să fac. Este extrem de important să-mi setez direcția spre care vreau să merg și nu cea pe care nu o vreau. De exemplu: dacă vreau pace în lume spun că-mi doresc să activez înspre aducerea păcii în lume, și nu spun că îmi doresc ca războiul să înceteze. Este o chestie de semantică foarte importantă. Este ca la acele campanii antifumat, când de fapt te concentrezi tot pe fumat (undercover:) ).
Și o altă parte importantă aici este să-ți imaginezi că ești acolo unde îți dorești să fii. Să simți că ești acolo prin toate simțurile. Se pare că imaginația este un instrument foarte important în realizarea obiectivelor. De exemplu, un atlet își poate aduce victoria imaginându-și cum se simte atunci când e învigător deja, care este parcusul până la linia de sosire, cum bate vântul, cum se simte corpul și așa mai departe. Tot ce ține de o imagine completă a tabloului dorit.
4. Folosește-te de portalele prezent, trecut, viitor
Aici mă refer la a declanșa subconștientul până când nu mai poate fi declanșat (până când nu mai există butoane pe care să se apese). Să observăm corpul din perspectiva iubitoare de „Sunt recunoascătoare!”. Să observăm anumite mișcări pe care le facem, postura, ceea ce simți, culorile din jur, sunetele, mirosurile, gustul, emoțiile, elementele naturii în anumite momente care activează subconștientul.
Acestea fiind spuse, vă las să meditați la cei 4 pași.
Vă doresc o zi cât mai armonioasă!
Astăzi îmi doresc să împărtășesc cu voi o tehnică care la mine a avut succes în a sta în prezent și a avea zile în pace și seninătate. Sunt câțiva pași pe care dacă-i urmați vă garantez schimbarea în bine în viața voastră :) Atât de încântată sunt de ceea ce urmează să vă spun, încât mi-am permis să fac astfel de afirmații :)
Pașii se conturează cam așa:
1. Fii cât de prezent poți fi.
Ieri, de exemplu, mi-a fost foarte util ca atunci când un gând „negativ” (care nu mă ajuta la a-mi păstra starea de liniște, pace interioară, calm, seninătate..etc.) apărea, să-l etichetez cumva ca fiind un gând aparținând gândirii mele vechi (în care nu eram în prezent, trăiam mai mult în trecut sau în viitor, în care mă simțeam nasol, în care aveam multe frici, și așa mai departe) și să fac alegerea conștientă de a trăi în momentul prezent (de exemplu: eram cu fiul meu, mintea începea să devieze, eu alegeam să stau acolo cu mintea, la jocul nostru, la discuția noastră).
2. Observă.
Partea asta seamănă puțin cu exercițiul despre care vorbeam în articolul „Timp cu mine” de la postarea trecută. Doar observă ceea ce se întâmplă, ceea ce apare, fără critică, judecată, comparație, invidie, etc. Și Darren Weissman spunea într-un videoclip că „You are not choosing it!”, adică noi nu ne alegem să simțim anumite chestii, ele apar pur și simplu în anumite situații, sunt „triggered”, declanșate, de anumite evenimente din trecut stocate în subconștient, de care nici nu știm. Este vorba despre ceea ce ne-au programat alții să fim de când eram mici (mai ales în primii 7 ani de viață în care suntem, pur și simplu, ca un burete și absorbim fiecare cuvânt, grimasă, emoție,etc., a celor care ne cresc).
3. Setează-ți intenția.
Aici mă refer la ceea ce vreau și urmează să fac. Este extrem de important să-mi setez direcția spre care vreau să merg și nu cea pe care nu o vreau. De exemplu: dacă vreau pace în lume spun că-mi doresc să activez înspre aducerea păcii în lume, și nu spun că îmi doresc ca războiul să înceteze. Este o chestie de semantică foarte importantă. Este ca la acele campanii antifumat, când de fapt te concentrezi tot pe fumat (undercover:) ).
Și o altă parte importantă aici este să-ți imaginezi că ești acolo unde îți dorești să fii. Să simți că ești acolo prin toate simțurile. Se pare că imaginația este un instrument foarte important în realizarea obiectivelor. De exemplu, un atlet își poate aduce victoria imaginându-și cum se simte atunci când e învigător deja, care este parcusul până la linia de sosire, cum bate vântul, cum se simte corpul și așa mai departe. Tot ce ține de o imagine completă a tabloului dorit.
4. Folosește-te de portalele prezent, trecut, viitor
Aici mă refer la a declanșa subconștientul până când nu mai poate fi declanșat (până când nu mai există butoane pe care să se apese). Să observăm corpul din perspectiva iubitoare de „Sunt recunoascătoare!”. Să observăm anumite mișcări pe care le facem, postura, ceea ce simți, culorile din jur, sunetele, mirosurile, gustul, emoțiile, elementele naturii în anumite momente care activează subconștientul.
Acestea fiind spuse, vă las să meditați la cei 4 pași.
Vă doresc o zi cât mai armonioasă!
Friday, July 27, 2018
Timp cu mine
Bine v-am regăsit oameni buni și iubitori de viață
Astăzi am ales să petrec aproape o oră cu mine și am lăsat totul de-o parte (când dormea copilul :)) și am făcut puțină mișcare lentă cu atenție asupra corpului, asupra a ceea ce aveam nevoie în acel moment, fără să forțez lucrurile într-o direcție sau alta. Am ales să fiu, și atât. A fost o experiență minunată pe care v-o recomand cu căldură.
De mai bine de o săptămână mi-am propus să reiau meditațiile, pentru că o perioadă n-am putut să-mi mai aloc timp pentru acestea. Când spun meditațiile mă gândesc la a sta într-un loc, cu scopul de a mă relaxa, de a lăsa gândurile să treacă așa cum au venit, de a respira conștient, un anumit interval de timp. Perioade scurte de atenție am tot avut, însă nu ceva „organizat”. Și mă bucur că am putut relua această activitate magnifică pe care o desfășor pentru sănătatea mea mentală.
Unul dintre exercițiile din ultima săptămână, propus de Cristian Olteanu, a fost să ne luăm 5 minute pentru a ne direcționa atenția către respirație, lăsând gândurile să treacă. Apoi alte 5 minute urmau să fie pentru observarea fiecărei părți ale corpului, fără a eticheta, judeca, critica vreun pic. Acest exercițiu ce vizează dezvoltarea atenției ne-a fost propus pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni în care putem să vedem deja schimbări în viața noastră.
Așa că îți propun și ție, dragă cititorule, să lucrezi cu tine acest exercițiu (și dacă dorești poți împărtăși rezultatele cu mine printr-un comentariu la postare). După 2 săptămâni, în care cu siguranță se văd anumite schimbări pozitive în viața noastră, putem mări perioada la 20 de minute (10 minute direcționarea atenției spre respirație, 10 minute observarea părților corpului). Dacă în cele 5 minute de observare a corpului îți vin anumite gânduri, este în regulă, și îți poți redirecționa atenția înapoi pe respirație, urmând ca apoi să revii la partea de observare.
După exercițiu eu simt liniște, prin minte îmi trec mult mai puține gânduri. Mai simt relaxare, trezire, conștiență, fericire, îmi pare că fac alegeri mai bune în ceea ce privește viața în general, deci pot spune că îmi crește intuiția. De asemenea, pot spune și că devin mai bună cu mine, nivelul de acceptare crește, deci probabil și stima de sine :)
În concluzie, de acest exercițiu beneficienzi atât tu, cât și cei din jurul tău, pentru că fiind mai relaxat și relațiile cu ceilalți se schimbă în bine. Mai ales relațiile cu copiii care preiau din starea mamei/tatălui :)
Te provoc la 2 săptămâni în care să investești 10 minute doar pentru tine. Merită!
Să avem o zi mirobolantă cu ceva timp numai pentru noi!
Astăzi am ales să petrec aproape o oră cu mine și am lăsat totul de-o parte (când dormea copilul :)) și am făcut puțină mișcare lentă cu atenție asupra corpului, asupra a ceea ce aveam nevoie în acel moment, fără să forțez lucrurile într-o direcție sau alta. Am ales să fiu, și atât. A fost o experiență minunată pe care v-o recomand cu căldură.
De mai bine de o săptămână mi-am propus să reiau meditațiile, pentru că o perioadă n-am putut să-mi mai aloc timp pentru acestea. Când spun meditațiile mă gândesc la a sta într-un loc, cu scopul de a mă relaxa, de a lăsa gândurile să treacă așa cum au venit, de a respira conștient, un anumit interval de timp. Perioade scurte de atenție am tot avut, însă nu ceva „organizat”. Și mă bucur că am putut relua această activitate magnifică pe care o desfășor pentru sănătatea mea mentală.
Unul dintre exercițiile din ultima săptămână, propus de Cristian Olteanu, a fost să ne luăm 5 minute pentru a ne direcționa atenția către respirație, lăsând gândurile să treacă. Apoi alte 5 minute urmau să fie pentru observarea fiecărei părți ale corpului, fără a eticheta, judeca, critica vreun pic. Acest exercițiu ce vizează dezvoltarea atenției ne-a fost propus pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni în care putem să vedem deja schimbări în viața noastră.
Așa că îți propun și ție, dragă cititorule, să lucrezi cu tine acest exercițiu (și dacă dorești poți împărtăși rezultatele cu mine printr-un comentariu la postare). După 2 săptămâni, în care cu siguranță se văd anumite schimbări pozitive în viața noastră, putem mări perioada la 20 de minute (10 minute direcționarea atenției spre respirație, 10 minute observarea părților corpului). Dacă în cele 5 minute de observare a corpului îți vin anumite gânduri, este în regulă, și îți poți redirecționa atenția înapoi pe respirație, urmând ca apoi să revii la partea de observare.
După exercițiu eu simt liniște, prin minte îmi trec mult mai puține gânduri. Mai simt relaxare, trezire, conștiență, fericire, îmi pare că fac alegeri mai bune în ceea ce privește viața în general, deci pot spune că îmi crește intuiția. De asemenea, pot spune și că devin mai bună cu mine, nivelul de acceptare crește, deci probabil și stima de sine :)
În concluzie, de acest exercițiu beneficienzi atât tu, cât și cei din jurul tău, pentru că fiind mai relaxat și relațiile cu ceilalți se schimbă în bine. Mai ales relațiile cu copiii care preiau din starea mamei/tatălui :)
Te provoc la 2 săptămâni în care să investești 10 minute doar pentru tine. Merită!
Să avem o zi mirobolantă cu ceva timp numai pentru noi!
Tuesday, July 17, 2018
Fericire vs Suferință
Salutare oameni dragi
Ultima perioadă a vieții mele a fost presărată cu conștientizări și o să vă împărtășeșc câteva dintre ele astăzi. Voi începe prin a vă mai spune încă o dată cât de uimitor este să fii prezent, să-ți asculți corpul, să-ți pui mintea „la respect”.
Deși încă simt că-mi este greu să acționez pe cât aș vrea în anumite direcții ale vieții proprii, devin din ce în ce mai conștientă de ce se întâmplă. Cred că acea condiție de observator a mediului care mă înconjoară, inclusiv al meu personal, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Și simt că în curând o să fie nevoie să acționez mai mult.
Este incredibil să privesc, cu oarecare detașare - cred că nu este încă o detașare completă, dar nici nu mai am pretenții de perfecționistă :) - modul meu și al altora de comportament. Parcă sunt mai atentă la discursul meu interior/exterior și al altora, parcă conexiunile cu informația din creier se fac mult mai repede, parcă pentru prima oară în viața mea încep să ascult cu adevărat ceea ce se petrece în jurul meu, ca și cum m-aș fi trezit.
Una dintre conștientizările mele a fost legată de mâncat. Când scriam la una dintre meditațiile zilnice de pe celălalt blog: https://destinspiritual.blogspot.com/, mi-am dat seama că aveam credința că înainte de a primi ceva „bun”, mai întâi trebuie să „mănânc” ceva „rău”. Cred că această convingere se extinde foarte mult în diverse arii ale vieții mele. Ea vine probabil de la faptul că am tot auzit: „Înainte să ieși afară, trebuie să mănânci!”, „Înainte de desert, trebuie să mănânci mâncare gătită!”, și alte condiționări de acest gen, asemănătoare cu a spune că înainte de a primi ceva ce-ți place trebuie să faci ceva ce nu-ți place. Și mă gândesc că probabil și mie ca mamă s-ar putea să-mi fie extrem de greu să nu fac „vreodată” astfel de condiționări cu fiul meu.
Astfel am ajuns la un mod deficitar de alimentație, gândind că: „îaninte să mănânc ce-mi place, trebuie să mănânc ceva ce nu-mi place” (chiar și în cazul prăjiturii, înainte de a mânca o prăjitură, în mintea mea se forma gândul că trebuie să mănânc și o salată/legume/mâncare „sănătoasă” - când de fapt eu aveam nevoie numai de prăjitura aia; credința asta ducându-mă însă spre mâncat în exces).
Vă povestesc despre aceste convingeri pentru că mi se par atât de comune și atât de ușor de trecut cu vederea. Mie mi-au luat 32 de ani :) să o conștientizez. Și chestia este că ea poate fi extrapolată în multe direcții, ca de exemplu: „Trebuie să sufăr, ca să-mi fie bine!”, convingere pe care am întâlnit-o destul de des în jurul meu, chiar la persoane care au lucrat mult cu sinele, coach-eri, profesori, psihologi....
Te las și pe tine să extinzi această convingere, să o personalizezi în funcție de nevoile tale așa cum simți. Poate îmi și împărtășești din experiența ta. Astfel putem crește împreună.
Să avem o zi plină de înțelepciune!
Ultima perioadă a vieții mele a fost presărată cu conștientizări și o să vă împărtășeșc câteva dintre ele astăzi. Voi începe prin a vă mai spune încă o dată cât de uimitor este să fii prezent, să-ți asculți corpul, să-ți pui mintea „la respect”.
Deși încă simt că-mi este greu să acționez pe cât aș vrea în anumite direcții ale vieții proprii, devin din ce în ce mai conștientă de ce se întâmplă. Cred că acea condiție de observator a mediului care mă înconjoară, inclusiv al meu personal, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Și simt că în curând o să fie nevoie să acționez mai mult.
Este incredibil să privesc, cu oarecare detașare - cred că nu este încă o detașare completă, dar nici nu mai am pretenții de perfecționistă :) - modul meu și al altora de comportament. Parcă sunt mai atentă la discursul meu interior/exterior și al altora, parcă conexiunile cu informația din creier se fac mult mai repede, parcă pentru prima oară în viața mea încep să ascult cu adevărat ceea ce se petrece în jurul meu, ca și cum m-aș fi trezit.
Una dintre conștientizările mele a fost legată de mâncat. Când scriam la una dintre meditațiile zilnice de pe celălalt blog: https://destinspiritual.blogspot.com/, mi-am dat seama că aveam credința că înainte de a primi ceva „bun”, mai întâi trebuie să „mănânc” ceva „rău”. Cred că această convingere se extinde foarte mult în diverse arii ale vieții mele. Ea vine probabil de la faptul că am tot auzit: „Înainte să ieși afară, trebuie să mănânci!”, „Înainte de desert, trebuie să mănânci mâncare gătită!”, și alte condiționări de acest gen, asemănătoare cu a spune că înainte de a primi ceva ce-ți place trebuie să faci ceva ce nu-ți place. Și mă gândesc că probabil și mie ca mamă s-ar putea să-mi fie extrem de greu să nu fac „vreodată” astfel de condiționări cu fiul meu.
Astfel am ajuns la un mod deficitar de alimentație, gândind că: „îaninte să mănânc ce-mi place, trebuie să mănânc ceva ce nu-mi place” (chiar și în cazul prăjiturii, înainte de a mânca o prăjitură, în mintea mea se forma gândul că trebuie să mănânc și o salată/legume/mâncare „sănătoasă” - când de fapt eu aveam nevoie numai de prăjitura aia; credința asta ducându-mă însă spre mâncat în exces).
Vă povestesc despre aceste convingeri pentru că mi se par atât de comune și atât de ușor de trecut cu vederea. Mie mi-au luat 32 de ani :) să o conștientizez. Și chestia este că ea poate fi extrapolată în multe direcții, ca de exemplu: „Trebuie să sufăr, ca să-mi fie bine!”, convingere pe care am întâlnit-o destul de des în jurul meu, chiar la persoane care au lucrat mult cu sinele, coach-eri, profesori, psihologi....
Te las și pe tine să extinzi această convingere, să o personalizezi în funcție de nevoile tale așa cum simți. Poate îmi și împărtășești din experiența ta. Astfel putem crește împreună.
Să avem o zi plină de înțelepciune!
Friday, July 13, 2018
Puterea prezentului
Bună seara oameni dragi
Astăzi mi-au tot ieșit în cale lucruri despre prezent, despre a fi prezent, despre a trăi în clipa prezentă. Toate acestea mi se par extrem de importante. Nu putem trăi în trecut (pentru că oricum nu-l mai putem schimba), dar nici în viitor (pentru că nu a venit încă). Atunci când ne concentrăm pe trecut apar resentimentele, și când ne proiectăm în viitor apar fricile. Nici unele, nici altele nu ne sunt de folos.
Vorbeam astăzi cu o prietenă despre meditație. Eu cred că meditația se referă chiar la a sta în prezent. Ea îmi spunea că simpla respirație este o meditație. Și este adevărat că atunci când îmi aduc atenția asupra respirației, înseamnă că sunt prezentă, deci meditez :) E simplu să medităm, nu-i așa?
Orice îți aduce atenția la momentul prezent este o meditație. Atunci când citesc și sunt acolo meditez. Când îmi leg șireturile și realizez că-mi leg șireturile, meditez. Când beau un pahar cu apă și simt cum apa trece prin esofag, stomac, etc., meditez. Gândiți-vă!
Când ați mai putea medita? În ce condiții?
Eu consider că oriunde suntem, orice am face putem să medităm. Și spun asta („cu voce tare”) și pentru mine, căci obișnuiam să cred că meditația se face ori cu un profesor, ori acasă în nu știu ce poziție, sau cine știe cum. Mi-a luat ceva să ajung la această concluzie pe care v-am împărtășit-o.
Uneori nu este ușor să rămâi prezent, concentrat pe o anume activitate. De cele mai multe ori tendința este de a fugi, cu gândurile, în alte direcții mai mult sau mai puțin cunoscute la nivel conștient. Chestia este că uneori putem avea anumite stări nasoale tocmai pentru că hoinărim cu gândurile cine știe pe unde. Pentru că atunci când ne lăsăm purtați de un gând, el ne duce la altul, și la altul și așa mai departe, până când accesăm o stare mai veche. Acea stare ne poate face să ne simțim nu tocmai bine.
Așadar, ce aleg să fac acum? Aleg să mă las condus de gânduri, aleg să-mi las mintea să rătăcească pe unde vrea ea, sau mai degrabă aleg să fiu conștient de gândurile mele, de mine, de ceea ce fac acum, de ceea ce spun? Aleg să-mi trăiesc viața într-o iluzie, sau vreau să mă trezesc, să fiu prezent?
Tu ce alegi?
Eu aleg starea de prezență, pentru că aici mă simt cel mai bine.
O seară liniștită, dacă asta vă doriți, și la cât mai multe meditații!
Astăzi mi-au tot ieșit în cale lucruri despre prezent, despre a fi prezent, despre a trăi în clipa prezentă. Toate acestea mi se par extrem de importante. Nu putem trăi în trecut (pentru că oricum nu-l mai putem schimba), dar nici în viitor (pentru că nu a venit încă). Atunci când ne concentrăm pe trecut apar resentimentele, și când ne proiectăm în viitor apar fricile. Nici unele, nici altele nu ne sunt de folos.
Vorbeam astăzi cu o prietenă despre meditație. Eu cred că meditația se referă chiar la a sta în prezent. Ea îmi spunea că simpla respirație este o meditație. Și este adevărat că atunci când îmi aduc atenția asupra respirației, înseamnă că sunt prezentă, deci meditez :) E simplu să medităm, nu-i așa?
Orice îți aduce atenția la momentul prezent este o meditație. Atunci când citesc și sunt acolo meditez. Când îmi leg șireturile și realizez că-mi leg șireturile, meditez. Când beau un pahar cu apă și simt cum apa trece prin esofag, stomac, etc., meditez. Gândiți-vă!
Când ați mai putea medita? În ce condiții?
Eu consider că oriunde suntem, orice am face putem să medităm. Și spun asta („cu voce tare”) și pentru mine, căci obișnuiam să cred că meditația se face ori cu un profesor, ori acasă în nu știu ce poziție, sau cine știe cum. Mi-a luat ceva să ajung la această concluzie pe care v-am împărtășit-o.
Uneori nu este ușor să rămâi prezent, concentrat pe o anume activitate. De cele mai multe ori tendința este de a fugi, cu gândurile, în alte direcții mai mult sau mai puțin cunoscute la nivel conștient. Chestia este că uneori putem avea anumite stări nasoale tocmai pentru că hoinărim cu gândurile cine știe pe unde. Pentru că atunci când ne lăsăm purtați de un gând, el ne duce la altul, și la altul și așa mai departe, până când accesăm o stare mai veche. Acea stare ne poate face să ne simțim nu tocmai bine.
Așadar, ce aleg să fac acum? Aleg să mă las condus de gânduri, aleg să-mi las mintea să rătăcească pe unde vrea ea, sau mai degrabă aleg să fiu conștient de gândurile mele, de mine, de ceea ce fac acum, de ceea ce spun? Aleg să-mi trăiesc viața într-o iluzie, sau vreau să mă trezesc, să fiu prezent?
Tu ce alegi?
Eu aleg starea de prezență, pentru că aici mă simt cel mai bine.
O seară liniștită, dacă asta vă doriți, și la cât mai multe meditații!
Tuesday, July 10, 2018
Schimbă perspectiva
Bine v-am regăsit oameni dragi
M-am gândit ca astăzi să vă scriu câteva exemple de schimbare a perspectivei astfel încât să fim bine cu noi, să nu ne mai încărcăm cu prea multă tensiune.
Un prim exemplu este legat de o programare la doctor planificată acum o lună jumătate de care am uitat cu desăvârșire, deși îmi reamintisem de ea cu 2 zile înainte, și chiar o aveam în calendar pe telefon. De obicei telefonul obișnuia să-mi anunțe evenimentele, de data asta a uitat, sau n-am băgat eu de seamă. Programarea era de dimineață, iar eu am sărit ca arsă din pat pe la prânz cu speranța că uitându-mă în telefon, acesta îmi va arăta că de fapt acea planificare era după-amiază. Nu a fost așa. În acest punct am început să resimt o anumită frustrare, și aveam de ales modul în care voi reacționa. Altă dată aș fi înjurat, m-aș fi enervat foarte tare, aș fi țipat la prima persoană pe care o întâlneam, și aș fi crezut că toată ziua este ruinată, dacă nu chiar viața (asta pentru că uneori duceam lucrurile la extrem și generalizam destul de mult). Acum, în schimb, am ales să respir, să mă gândesc mai degrabă la o soluție decât la cine este vinovatul pentru această „nenorocire”. Altă dată aș fi renunțat poate cu desăvârșire la programarea aceea, crezând că nu mai am eu vreo șansă să ajung anul ăsta la doctorul respectiv. Acum mi-a trecut prin minte să sun și să văd ce se poate face în situația dată, fără proiecții, fără așteptări. Și ce să vezi? Am găsit un loc a doua zi! Incredibil! Eram uluită. Credeam că glumește. Dar cu un ton calm, am spus că da, este în regulă. Care era probabilitatea să uit (eu în general am o agentă foarte strictă cu ce am de făcut și o respect)? Și care era probabilitatea să găsesc un loc chiar a doua zi? Nu am putut decât să fiu recunoscătoare Puterii mele Superioare pentru acest eveniment. Acum știu că nu eu sunt regizorul vieții mele. Dacă încă mai credeam că eu regizez întregul spectacol, aș fi avut o zi (sau mai multe zile) tare amară. Cât de bine este să predai frâiele! Tare îmi doresc să-mi amintesc să fac asta cât de des pot. Și sunt foarte recunoscătoare că mi-am adus aminte de asta și a doua zi când m-au sunat să amâne programarea cu 2 ore :) Iar tensiunea care a existat totuși am putut să o scot foarte rapid într-un mod asertiv. Am dat muzica un pic mai tare și am cântat pe o melodie.
Un alt doilea exemplu este de azinoapte când fiul meu s-a trezit și a început să plângă, să tot strige NU/nu vreau, să tragă de mine în toate direcțiile. Pentru prima oară am încercat o metodă nouă de a face față tensiunilor care altfel s-ar fi acumulat rapid în organism. Este o metodă de comunicare nonviolentă, în care doar observi și oglindești pe cel din fața ta. De exemplu, la țipetele de NUUU, am ales să-i „răspund” cu „Aud când spui NU/ te aud că spui NU/nu vreau”. Și am observat că metoda asta chiar funcționează pentru că uneori lovește când este foarte supărat, iar acum pe perioada cât am aplicat această metodă chiar s-a calmat.
Dacă doriți să vorbim mai mult despre asta îmi puteți scrie :)
Până data viitoare vă îmbrățișez cu dragoste și recunoștință!
M-am gândit ca astăzi să vă scriu câteva exemple de schimbare a perspectivei astfel încât să fim bine cu noi, să nu ne mai încărcăm cu prea multă tensiune.
Un prim exemplu este legat de o programare la doctor planificată acum o lună jumătate de care am uitat cu desăvârșire, deși îmi reamintisem de ea cu 2 zile înainte, și chiar o aveam în calendar pe telefon. De obicei telefonul obișnuia să-mi anunțe evenimentele, de data asta a uitat, sau n-am băgat eu de seamă. Programarea era de dimineață, iar eu am sărit ca arsă din pat pe la prânz cu speranța că uitându-mă în telefon, acesta îmi va arăta că de fapt acea planificare era după-amiază. Nu a fost așa. În acest punct am început să resimt o anumită frustrare, și aveam de ales modul în care voi reacționa. Altă dată aș fi înjurat, m-aș fi enervat foarte tare, aș fi țipat la prima persoană pe care o întâlneam, și aș fi crezut că toată ziua este ruinată, dacă nu chiar viața (asta pentru că uneori duceam lucrurile la extrem și generalizam destul de mult). Acum, în schimb, am ales să respir, să mă gândesc mai degrabă la o soluție decât la cine este vinovatul pentru această „nenorocire”. Altă dată aș fi renunțat poate cu desăvârșire la programarea aceea, crezând că nu mai am eu vreo șansă să ajung anul ăsta la doctorul respectiv. Acum mi-a trecut prin minte să sun și să văd ce se poate face în situația dată, fără proiecții, fără așteptări. Și ce să vezi? Am găsit un loc a doua zi! Incredibil! Eram uluită. Credeam că glumește. Dar cu un ton calm, am spus că da, este în regulă. Care era probabilitatea să uit (eu în general am o agentă foarte strictă cu ce am de făcut și o respect)? Și care era probabilitatea să găsesc un loc chiar a doua zi? Nu am putut decât să fiu recunoscătoare Puterii mele Superioare pentru acest eveniment. Acum știu că nu eu sunt regizorul vieții mele. Dacă încă mai credeam că eu regizez întregul spectacol, aș fi avut o zi (sau mai multe zile) tare amară. Cât de bine este să predai frâiele! Tare îmi doresc să-mi amintesc să fac asta cât de des pot. Și sunt foarte recunoscătoare că mi-am adus aminte de asta și a doua zi când m-au sunat să amâne programarea cu 2 ore :) Iar tensiunea care a existat totuși am putut să o scot foarte rapid într-un mod asertiv. Am dat muzica un pic mai tare și am cântat pe o melodie.
Un alt doilea exemplu este de azinoapte când fiul meu s-a trezit și a început să plângă, să tot strige NU/nu vreau, să tragă de mine în toate direcțiile. Pentru prima oară am încercat o metodă nouă de a face față tensiunilor care altfel s-ar fi acumulat rapid în organism. Este o metodă de comunicare nonviolentă, în care doar observi și oglindești pe cel din fața ta. De exemplu, la țipetele de NUUU, am ales să-i „răspund” cu „Aud când spui NU/ te aud că spui NU/nu vreau”. Și am observat că metoda asta chiar funcționează pentru că uneori lovește când este foarte supărat, iar acum pe perioada cât am aplicat această metodă chiar s-a calmat.
Dacă doriți să vorbim mai mult despre asta îmi puteți scrie :)
Până data viitoare vă îmbrățișez cu dragoste și recunoștință!
Subscribe to:
Posts (Atom)