Bine v-am regăsit oameni dragi
Astăzi îmi doresc să împărtășesc cu voi o tehnică care la mine a avut succes în a sta în prezent și a avea zile în pace și seninătate. Sunt câțiva pași pe care dacă-i urmați vă garantez schimbarea în bine în viața voastră :) Atât de încântată sunt de ceea ce urmează să vă spun, încât mi-am permis să fac astfel de afirmații :)
Pașii se conturează cam așa:
1. Fii cât de prezent poți fi.
Ieri, de exemplu, mi-a fost foarte util ca atunci când un gând „negativ” (care nu mă ajuta la a-mi păstra starea de liniște, pace interioară, calm, seninătate..etc.) apărea, să-l etichetez cumva ca fiind un gând aparținând gândirii mele vechi (în care nu eram în prezent, trăiam mai mult în trecut sau în viitor, în care mă simțeam nasol, în care aveam multe frici, și așa mai departe) și să fac alegerea conștientă de a trăi în momentul prezent (de exemplu: eram cu fiul meu, mintea începea să devieze, eu alegeam să stau acolo cu mintea, la jocul nostru, la discuția noastră).
2. Observă.
Partea asta seamănă puțin cu exercițiul despre care vorbeam în articolul „Timp cu mine” de la postarea trecută. Doar observă ceea ce se întâmplă, ceea ce apare, fără critică, judecată, comparație, invidie, etc. Și Darren Weissman spunea într-un videoclip că „You are not choosing it!”, adică noi nu ne alegem să simțim anumite chestii, ele apar pur și simplu în anumite situații, sunt „triggered”, declanșate, de anumite evenimente din trecut stocate în subconștient, de care nici nu știm. Este vorba despre ceea ce ne-au programat alții să fim de când eram mici (mai ales în primii 7 ani de viață în care suntem, pur și simplu, ca un burete și absorbim fiecare cuvânt, grimasă, emoție,etc., a celor care ne cresc).
3. Setează-ți intenția.
Aici mă refer la ceea ce vreau și urmează să fac. Este extrem de important să-mi setez direcția spre care vreau să merg și nu cea pe care nu o vreau. De exemplu: dacă vreau pace în lume spun că-mi doresc să activez înspre aducerea păcii în lume, și nu spun că îmi doresc ca războiul să înceteze. Este o chestie de semantică foarte importantă. Este ca la acele campanii antifumat, când de fapt te concentrezi tot pe fumat (undercover:) ).
Și o altă parte importantă aici este să-ți imaginezi că ești acolo unde îți dorești să fii. Să simți că ești acolo prin toate simțurile. Se pare că imaginația este un instrument foarte important în realizarea obiectivelor. De exemplu, un atlet își poate aduce victoria imaginându-și cum se simte atunci când e învigător deja, care este parcusul până la linia de sosire, cum bate vântul, cum se simte corpul și așa mai departe. Tot ce ține de o imagine completă a tabloului dorit.
4. Folosește-te de portalele prezent, trecut, viitor
Aici mă refer la a declanșa subconștientul până când nu mai poate fi declanșat (până când nu mai există butoane pe care să se apese). Să observăm corpul din perspectiva iubitoare de „Sunt recunoascătoare!”. Să observăm anumite mișcări pe care le facem, postura, ceea ce simți, culorile din jur, sunetele, mirosurile, gustul, emoțiile, elementele naturii în anumite momente care activează subconștientul.
Acestea fiind spuse, vă las să meditați la cei 4 pași.
Vă doresc o zi cât mai armonioasă!
Monday, July 30, 2018
Friday, July 27, 2018
Timp cu mine
Bine v-am regăsit oameni buni și iubitori de viață
Astăzi am ales să petrec aproape o oră cu mine și am lăsat totul de-o parte (când dormea copilul :)) și am făcut puțină mișcare lentă cu atenție asupra corpului, asupra a ceea ce aveam nevoie în acel moment, fără să forțez lucrurile într-o direcție sau alta. Am ales să fiu, și atât. A fost o experiență minunată pe care v-o recomand cu căldură.
De mai bine de o săptămână mi-am propus să reiau meditațiile, pentru că o perioadă n-am putut să-mi mai aloc timp pentru acestea. Când spun meditațiile mă gândesc la a sta într-un loc, cu scopul de a mă relaxa, de a lăsa gândurile să treacă așa cum au venit, de a respira conștient, un anumit interval de timp. Perioade scurte de atenție am tot avut, însă nu ceva „organizat”. Și mă bucur că am putut relua această activitate magnifică pe care o desfășor pentru sănătatea mea mentală.
Unul dintre exercițiile din ultima săptămână, propus de Cristian Olteanu, a fost să ne luăm 5 minute pentru a ne direcționa atenția către respirație, lăsând gândurile să treacă. Apoi alte 5 minute urmau să fie pentru observarea fiecărei părți ale corpului, fără a eticheta, judeca, critica vreun pic. Acest exercițiu ce vizează dezvoltarea atenției ne-a fost propus pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni în care putem să vedem deja schimbări în viața noastră.
Așa că îți propun și ție, dragă cititorule, să lucrezi cu tine acest exercițiu (și dacă dorești poți împărtăși rezultatele cu mine printr-un comentariu la postare). După 2 săptămâni, în care cu siguranță se văd anumite schimbări pozitive în viața noastră, putem mări perioada la 20 de minute (10 minute direcționarea atenției spre respirație, 10 minute observarea părților corpului). Dacă în cele 5 minute de observare a corpului îți vin anumite gânduri, este în regulă, și îți poți redirecționa atenția înapoi pe respirație, urmând ca apoi să revii la partea de observare.
După exercițiu eu simt liniște, prin minte îmi trec mult mai puține gânduri. Mai simt relaxare, trezire, conștiență, fericire, îmi pare că fac alegeri mai bune în ceea ce privește viața în general, deci pot spune că îmi crește intuiția. De asemenea, pot spune și că devin mai bună cu mine, nivelul de acceptare crește, deci probabil și stima de sine :)
În concluzie, de acest exercițiu beneficienzi atât tu, cât și cei din jurul tău, pentru că fiind mai relaxat și relațiile cu ceilalți se schimbă în bine. Mai ales relațiile cu copiii care preiau din starea mamei/tatălui :)
Te provoc la 2 săptămâni în care să investești 10 minute doar pentru tine. Merită!
Să avem o zi mirobolantă cu ceva timp numai pentru noi!
Astăzi am ales să petrec aproape o oră cu mine și am lăsat totul de-o parte (când dormea copilul :)) și am făcut puțină mișcare lentă cu atenție asupra corpului, asupra a ceea ce aveam nevoie în acel moment, fără să forțez lucrurile într-o direcție sau alta. Am ales să fiu, și atât. A fost o experiență minunată pe care v-o recomand cu căldură.
De mai bine de o săptămână mi-am propus să reiau meditațiile, pentru că o perioadă n-am putut să-mi mai aloc timp pentru acestea. Când spun meditațiile mă gândesc la a sta într-un loc, cu scopul de a mă relaxa, de a lăsa gândurile să treacă așa cum au venit, de a respira conștient, un anumit interval de timp. Perioade scurte de atenție am tot avut, însă nu ceva „organizat”. Și mă bucur că am putut relua această activitate magnifică pe care o desfășor pentru sănătatea mea mentală.
Unul dintre exercițiile din ultima săptămână, propus de Cristian Olteanu, a fost să ne luăm 5 minute pentru a ne direcționa atenția către respirație, lăsând gândurile să treacă. Apoi alte 5 minute urmau să fie pentru observarea fiecărei părți ale corpului, fără a eticheta, judeca, critica vreun pic. Acest exercițiu ce vizează dezvoltarea atenției ne-a fost propus pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni în care putem să vedem deja schimbări în viața noastră.
Așa că îți propun și ție, dragă cititorule, să lucrezi cu tine acest exercițiu (și dacă dorești poți împărtăși rezultatele cu mine printr-un comentariu la postare). După 2 săptămâni, în care cu siguranță se văd anumite schimbări pozitive în viața noastră, putem mări perioada la 20 de minute (10 minute direcționarea atenției spre respirație, 10 minute observarea părților corpului). Dacă în cele 5 minute de observare a corpului îți vin anumite gânduri, este în regulă, și îți poți redirecționa atenția înapoi pe respirație, urmând ca apoi să revii la partea de observare.
După exercițiu eu simt liniște, prin minte îmi trec mult mai puține gânduri. Mai simt relaxare, trezire, conștiență, fericire, îmi pare că fac alegeri mai bune în ceea ce privește viața în general, deci pot spune că îmi crește intuiția. De asemenea, pot spune și că devin mai bună cu mine, nivelul de acceptare crește, deci probabil și stima de sine :)
În concluzie, de acest exercițiu beneficienzi atât tu, cât și cei din jurul tău, pentru că fiind mai relaxat și relațiile cu ceilalți se schimbă în bine. Mai ales relațiile cu copiii care preiau din starea mamei/tatălui :)
Te provoc la 2 săptămâni în care să investești 10 minute doar pentru tine. Merită!
Să avem o zi mirobolantă cu ceva timp numai pentru noi!
Tuesday, July 17, 2018
Fericire vs Suferință
Salutare oameni dragi
Ultima perioadă a vieții mele a fost presărată cu conștientizări și o să vă împărtășeșc câteva dintre ele astăzi. Voi începe prin a vă mai spune încă o dată cât de uimitor este să fii prezent, să-ți asculți corpul, să-ți pui mintea „la respect”.
Deși încă simt că-mi este greu să acționez pe cât aș vrea în anumite direcții ale vieții proprii, devin din ce în ce mai conștientă de ce se întâmplă. Cred că acea condiție de observator a mediului care mă înconjoară, inclusiv al meu personal, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Și simt că în curând o să fie nevoie să acționez mai mult.
Este incredibil să privesc, cu oarecare detașare - cred că nu este încă o detașare completă, dar nici nu mai am pretenții de perfecționistă :) - modul meu și al altora de comportament. Parcă sunt mai atentă la discursul meu interior/exterior și al altora, parcă conexiunile cu informația din creier se fac mult mai repede, parcă pentru prima oară în viața mea încep să ascult cu adevărat ceea ce se petrece în jurul meu, ca și cum m-aș fi trezit.
Una dintre conștientizările mele a fost legată de mâncat. Când scriam la una dintre meditațiile zilnice de pe celălalt blog: https://destinspiritual.blogspot.com/, mi-am dat seama că aveam credința că înainte de a primi ceva „bun”, mai întâi trebuie să „mănânc” ceva „rău”. Cred că această convingere se extinde foarte mult în diverse arii ale vieții mele. Ea vine probabil de la faptul că am tot auzit: „Înainte să ieși afară, trebuie să mănânci!”, „Înainte de desert, trebuie să mănânci mâncare gătită!”, și alte condiționări de acest gen, asemănătoare cu a spune că înainte de a primi ceva ce-ți place trebuie să faci ceva ce nu-ți place. Și mă gândesc că probabil și mie ca mamă s-ar putea să-mi fie extrem de greu să nu fac „vreodată” astfel de condiționări cu fiul meu.
Astfel am ajuns la un mod deficitar de alimentație, gândind că: „îaninte să mănânc ce-mi place, trebuie să mănânc ceva ce nu-mi place” (chiar și în cazul prăjiturii, înainte de a mânca o prăjitură, în mintea mea se forma gândul că trebuie să mănânc și o salată/legume/mâncare „sănătoasă” - când de fapt eu aveam nevoie numai de prăjitura aia; credința asta ducându-mă însă spre mâncat în exces).
Vă povestesc despre aceste convingeri pentru că mi se par atât de comune și atât de ușor de trecut cu vederea. Mie mi-au luat 32 de ani :) să o conștientizez. Și chestia este că ea poate fi extrapolată în multe direcții, ca de exemplu: „Trebuie să sufăr, ca să-mi fie bine!”, convingere pe care am întâlnit-o destul de des în jurul meu, chiar la persoane care au lucrat mult cu sinele, coach-eri, profesori, psihologi....
Te las și pe tine să extinzi această convingere, să o personalizezi în funcție de nevoile tale așa cum simți. Poate îmi și împărtășești din experiența ta. Astfel putem crește împreună.
Să avem o zi plină de înțelepciune!
Ultima perioadă a vieții mele a fost presărată cu conștientizări și o să vă împărtășeșc câteva dintre ele astăzi. Voi începe prin a vă mai spune încă o dată cât de uimitor este să fii prezent, să-ți asculți corpul, să-ți pui mintea „la respect”.
Deși încă simt că-mi este greu să acționez pe cât aș vrea în anumite direcții ale vieții proprii, devin din ce în ce mai conștientă de ce se întâmplă. Cred că acea condiție de observator a mediului care mă înconjoară, inclusiv al meu personal, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Și simt că în curând o să fie nevoie să acționez mai mult.
Este incredibil să privesc, cu oarecare detașare - cred că nu este încă o detașare completă, dar nici nu mai am pretenții de perfecționistă :) - modul meu și al altora de comportament. Parcă sunt mai atentă la discursul meu interior/exterior și al altora, parcă conexiunile cu informația din creier se fac mult mai repede, parcă pentru prima oară în viața mea încep să ascult cu adevărat ceea ce se petrece în jurul meu, ca și cum m-aș fi trezit.
Una dintre conștientizările mele a fost legată de mâncat. Când scriam la una dintre meditațiile zilnice de pe celălalt blog: https://destinspiritual.blogspot.com/, mi-am dat seama că aveam credința că înainte de a primi ceva „bun”, mai întâi trebuie să „mănânc” ceva „rău”. Cred că această convingere se extinde foarte mult în diverse arii ale vieții mele. Ea vine probabil de la faptul că am tot auzit: „Înainte să ieși afară, trebuie să mănânci!”, „Înainte de desert, trebuie să mănânci mâncare gătită!”, și alte condiționări de acest gen, asemănătoare cu a spune că înainte de a primi ceva ce-ți place trebuie să faci ceva ce nu-ți place. Și mă gândesc că probabil și mie ca mamă s-ar putea să-mi fie extrem de greu să nu fac „vreodată” astfel de condiționări cu fiul meu.
Astfel am ajuns la un mod deficitar de alimentație, gândind că: „îaninte să mănânc ce-mi place, trebuie să mănânc ceva ce nu-mi place” (chiar și în cazul prăjiturii, înainte de a mânca o prăjitură, în mintea mea se forma gândul că trebuie să mănânc și o salată/legume/mâncare „sănătoasă” - când de fapt eu aveam nevoie numai de prăjitura aia; credința asta ducându-mă însă spre mâncat în exces).
Vă povestesc despre aceste convingeri pentru că mi se par atât de comune și atât de ușor de trecut cu vederea. Mie mi-au luat 32 de ani :) să o conștientizez. Și chestia este că ea poate fi extrapolată în multe direcții, ca de exemplu: „Trebuie să sufăr, ca să-mi fie bine!”, convingere pe care am întâlnit-o destul de des în jurul meu, chiar la persoane care au lucrat mult cu sinele, coach-eri, profesori, psihologi....
Te las și pe tine să extinzi această convingere, să o personalizezi în funcție de nevoile tale așa cum simți. Poate îmi și împărtășești din experiența ta. Astfel putem crește împreună.
Să avem o zi plină de înțelepciune!
Friday, July 13, 2018
Puterea prezentului
Bună seara oameni dragi
Astăzi mi-au tot ieșit în cale lucruri despre prezent, despre a fi prezent, despre a trăi în clipa prezentă. Toate acestea mi se par extrem de importante. Nu putem trăi în trecut (pentru că oricum nu-l mai putem schimba), dar nici în viitor (pentru că nu a venit încă). Atunci când ne concentrăm pe trecut apar resentimentele, și când ne proiectăm în viitor apar fricile. Nici unele, nici altele nu ne sunt de folos.
Vorbeam astăzi cu o prietenă despre meditație. Eu cred că meditația se referă chiar la a sta în prezent. Ea îmi spunea că simpla respirație este o meditație. Și este adevărat că atunci când îmi aduc atenția asupra respirației, înseamnă că sunt prezentă, deci meditez :) E simplu să medităm, nu-i așa?
Orice îți aduce atenția la momentul prezent este o meditație. Atunci când citesc și sunt acolo meditez. Când îmi leg șireturile și realizez că-mi leg șireturile, meditez. Când beau un pahar cu apă și simt cum apa trece prin esofag, stomac, etc., meditez. Gândiți-vă!
Când ați mai putea medita? În ce condiții?
Eu consider că oriunde suntem, orice am face putem să medităm. Și spun asta („cu voce tare”) și pentru mine, căci obișnuiam să cred că meditația se face ori cu un profesor, ori acasă în nu știu ce poziție, sau cine știe cum. Mi-a luat ceva să ajung la această concluzie pe care v-am împărtășit-o.
Uneori nu este ușor să rămâi prezent, concentrat pe o anume activitate. De cele mai multe ori tendința este de a fugi, cu gândurile, în alte direcții mai mult sau mai puțin cunoscute la nivel conștient. Chestia este că uneori putem avea anumite stări nasoale tocmai pentru că hoinărim cu gândurile cine știe pe unde. Pentru că atunci când ne lăsăm purtați de un gând, el ne duce la altul, și la altul și așa mai departe, până când accesăm o stare mai veche. Acea stare ne poate face să ne simțim nu tocmai bine.
Așadar, ce aleg să fac acum? Aleg să mă las condus de gânduri, aleg să-mi las mintea să rătăcească pe unde vrea ea, sau mai degrabă aleg să fiu conștient de gândurile mele, de mine, de ceea ce fac acum, de ceea ce spun? Aleg să-mi trăiesc viața într-o iluzie, sau vreau să mă trezesc, să fiu prezent?
Tu ce alegi?
Eu aleg starea de prezență, pentru că aici mă simt cel mai bine.
O seară liniștită, dacă asta vă doriți, și la cât mai multe meditații!
Astăzi mi-au tot ieșit în cale lucruri despre prezent, despre a fi prezent, despre a trăi în clipa prezentă. Toate acestea mi se par extrem de importante. Nu putem trăi în trecut (pentru că oricum nu-l mai putem schimba), dar nici în viitor (pentru că nu a venit încă). Atunci când ne concentrăm pe trecut apar resentimentele, și când ne proiectăm în viitor apar fricile. Nici unele, nici altele nu ne sunt de folos.
Vorbeam astăzi cu o prietenă despre meditație. Eu cred că meditația se referă chiar la a sta în prezent. Ea îmi spunea că simpla respirație este o meditație. Și este adevărat că atunci când îmi aduc atenția asupra respirației, înseamnă că sunt prezentă, deci meditez :) E simplu să medităm, nu-i așa?
Orice îți aduce atenția la momentul prezent este o meditație. Atunci când citesc și sunt acolo meditez. Când îmi leg șireturile și realizez că-mi leg șireturile, meditez. Când beau un pahar cu apă și simt cum apa trece prin esofag, stomac, etc., meditez. Gândiți-vă!
Când ați mai putea medita? În ce condiții?
Eu consider că oriunde suntem, orice am face putem să medităm. Și spun asta („cu voce tare”) și pentru mine, căci obișnuiam să cred că meditația se face ori cu un profesor, ori acasă în nu știu ce poziție, sau cine știe cum. Mi-a luat ceva să ajung la această concluzie pe care v-am împărtășit-o.
Uneori nu este ușor să rămâi prezent, concentrat pe o anume activitate. De cele mai multe ori tendința este de a fugi, cu gândurile, în alte direcții mai mult sau mai puțin cunoscute la nivel conștient. Chestia este că uneori putem avea anumite stări nasoale tocmai pentru că hoinărim cu gândurile cine știe pe unde. Pentru că atunci când ne lăsăm purtați de un gând, el ne duce la altul, și la altul și așa mai departe, până când accesăm o stare mai veche. Acea stare ne poate face să ne simțim nu tocmai bine.
Așadar, ce aleg să fac acum? Aleg să mă las condus de gânduri, aleg să-mi las mintea să rătăcească pe unde vrea ea, sau mai degrabă aleg să fiu conștient de gândurile mele, de mine, de ceea ce fac acum, de ceea ce spun? Aleg să-mi trăiesc viața într-o iluzie, sau vreau să mă trezesc, să fiu prezent?
Tu ce alegi?
Eu aleg starea de prezență, pentru că aici mă simt cel mai bine.
O seară liniștită, dacă asta vă doriți, și la cât mai multe meditații!
Tuesday, July 10, 2018
Schimbă perspectiva
Bine v-am regăsit oameni dragi
M-am gândit ca astăzi să vă scriu câteva exemple de schimbare a perspectivei astfel încât să fim bine cu noi, să nu ne mai încărcăm cu prea multă tensiune.
Un prim exemplu este legat de o programare la doctor planificată acum o lună jumătate de care am uitat cu desăvârșire, deși îmi reamintisem de ea cu 2 zile înainte, și chiar o aveam în calendar pe telefon. De obicei telefonul obișnuia să-mi anunțe evenimentele, de data asta a uitat, sau n-am băgat eu de seamă. Programarea era de dimineață, iar eu am sărit ca arsă din pat pe la prânz cu speranța că uitându-mă în telefon, acesta îmi va arăta că de fapt acea planificare era după-amiază. Nu a fost așa. În acest punct am început să resimt o anumită frustrare, și aveam de ales modul în care voi reacționa. Altă dată aș fi înjurat, m-aș fi enervat foarte tare, aș fi țipat la prima persoană pe care o întâlneam, și aș fi crezut că toată ziua este ruinată, dacă nu chiar viața (asta pentru că uneori duceam lucrurile la extrem și generalizam destul de mult). Acum, în schimb, am ales să respir, să mă gândesc mai degrabă la o soluție decât la cine este vinovatul pentru această „nenorocire”. Altă dată aș fi renunțat poate cu desăvârșire la programarea aceea, crezând că nu mai am eu vreo șansă să ajung anul ăsta la doctorul respectiv. Acum mi-a trecut prin minte să sun și să văd ce se poate face în situația dată, fără proiecții, fără așteptări. Și ce să vezi? Am găsit un loc a doua zi! Incredibil! Eram uluită. Credeam că glumește. Dar cu un ton calm, am spus că da, este în regulă. Care era probabilitatea să uit (eu în general am o agentă foarte strictă cu ce am de făcut și o respect)? Și care era probabilitatea să găsesc un loc chiar a doua zi? Nu am putut decât să fiu recunoscătoare Puterii mele Superioare pentru acest eveniment. Acum știu că nu eu sunt regizorul vieții mele. Dacă încă mai credeam că eu regizez întregul spectacol, aș fi avut o zi (sau mai multe zile) tare amară. Cât de bine este să predai frâiele! Tare îmi doresc să-mi amintesc să fac asta cât de des pot. Și sunt foarte recunoscătoare că mi-am adus aminte de asta și a doua zi când m-au sunat să amâne programarea cu 2 ore :) Iar tensiunea care a existat totuși am putut să o scot foarte rapid într-un mod asertiv. Am dat muzica un pic mai tare și am cântat pe o melodie.
Un alt doilea exemplu este de azinoapte când fiul meu s-a trezit și a început să plângă, să tot strige NU/nu vreau, să tragă de mine în toate direcțiile. Pentru prima oară am încercat o metodă nouă de a face față tensiunilor care altfel s-ar fi acumulat rapid în organism. Este o metodă de comunicare nonviolentă, în care doar observi și oglindești pe cel din fața ta. De exemplu, la țipetele de NUUU, am ales să-i „răspund” cu „Aud când spui NU/ te aud că spui NU/nu vreau”. Și am observat că metoda asta chiar funcționează pentru că uneori lovește când este foarte supărat, iar acum pe perioada cât am aplicat această metodă chiar s-a calmat.
Dacă doriți să vorbim mai mult despre asta îmi puteți scrie :)
Până data viitoare vă îmbrățișez cu dragoste și recunoștință!
M-am gândit ca astăzi să vă scriu câteva exemple de schimbare a perspectivei astfel încât să fim bine cu noi, să nu ne mai încărcăm cu prea multă tensiune.
Un prim exemplu este legat de o programare la doctor planificată acum o lună jumătate de care am uitat cu desăvârșire, deși îmi reamintisem de ea cu 2 zile înainte, și chiar o aveam în calendar pe telefon. De obicei telefonul obișnuia să-mi anunțe evenimentele, de data asta a uitat, sau n-am băgat eu de seamă. Programarea era de dimineață, iar eu am sărit ca arsă din pat pe la prânz cu speranța că uitându-mă în telefon, acesta îmi va arăta că de fapt acea planificare era după-amiază. Nu a fost așa. În acest punct am început să resimt o anumită frustrare, și aveam de ales modul în care voi reacționa. Altă dată aș fi înjurat, m-aș fi enervat foarte tare, aș fi țipat la prima persoană pe care o întâlneam, și aș fi crezut că toată ziua este ruinată, dacă nu chiar viața (asta pentru că uneori duceam lucrurile la extrem și generalizam destul de mult). Acum, în schimb, am ales să respir, să mă gândesc mai degrabă la o soluție decât la cine este vinovatul pentru această „nenorocire”. Altă dată aș fi renunțat poate cu desăvârșire la programarea aceea, crezând că nu mai am eu vreo șansă să ajung anul ăsta la doctorul respectiv. Acum mi-a trecut prin minte să sun și să văd ce se poate face în situația dată, fără proiecții, fără așteptări. Și ce să vezi? Am găsit un loc a doua zi! Incredibil! Eram uluită. Credeam că glumește. Dar cu un ton calm, am spus că da, este în regulă. Care era probabilitatea să uit (eu în general am o agentă foarte strictă cu ce am de făcut și o respect)? Și care era probabilitatea să găsesc un loc chiar a doua zi? Nu am putut decât să fiu recunoscătoare Puterii mele Superioare pentru acest eveniment. Acum știu că nu eu sunt regizorul vieții mele. Dacă încă mai credeam că eu regizez întregul spectacol, aș fi avut o zi (sau mai multe zile) tare amară. Cât de bine este să predai frâiele! Tare îmi doresc să-mi amintesc să fac asta cât de des pot. Și sunt foarte recunoscătoare că mi-am adus aminte de asta și a doua zi când m-au sunat să amâne programarea cu 2 ore :) Iar tensiunea care a existat totuși am putut să o scot foarte rapid într-un mod asertiv. Am dat muzica un pic mai tare și am cântat pe o melodie.
Un alt doilea exemplu este de azinoapte când fiul meu s-a trezit și a început să plângă, să tot strige NU/nu vreau, să tragă de mine în toate direcțiile. Pentru prima oară am încercat o metodă nouă de a face față tensiunilor care altfel s-ar fi acumulat rapid în organism. Este o metodă de comunicare nonviolentă, în care doar observi și oglindești pe cel din fața ta. De exemplu, la țipetele de NUUU, am ales să-i „răspund” cu „Aud când spui NU/ te aud că spui NU/nu vreau”. Și am observat că metoda asta chiar funcționează pentru că uneori lovește când este foarte supărat, iar acum pe perioada cât am aplicat această metodă chiar s-a calmat.
Dacă doriți să vorbim mai mult despre asta îmi puteți scrie :)
Până data viitoare vă îmbrățișez cu dragoste și recunoștință!
Friday, July 6, 2018
Resurse
Salutare oameni buni
Săptămâna aceasta cineva mi-a pus întrebarea: „Care sunt resursele mele?”. Fără nici o ezitare am răspuns că în primul rând resursa mea sunt eu. Și, deși uneori tind să uit asta, cred cu tărie că eu sunt cea mai importantă resursă a mea. Tu ce crezi? Ești o resursă pentru tine? Eu cred că toți suntem resurse personale foarte puternice. Ca adulți, stă în puterea noastră să ne alegem viața. Cel puțin aceasta este părerea mea. De asemenea, și convingerile mele sunt o resursă pentru mine. De exemplu, una dintre convingerile mele poate fi „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!”. Dacă nu este dusă la extrem această convingere a mea poate fi extrem de utilă.
O altă resursă egal de importantă sunt ceilalți. Omul din fața mea este oglinda mea. Am observat că în funcție de ceea ce dau eu în exterior, primesc înapoi (exact ca o reflexie). Dacă ceea ce ofer este de natură pozitivă, zâmbete (așa cum vorbeam și în articolul de acum câteva zile), vorbe bune, pline de dragoste, compasiune, acceptare necondiționată, înțelegere, iertare, și altele de acest gen, atunci și ceea ce primesc este din acest registru. Bineînțeles că și reversul este valabil.
Ca resursă pot fi și discuțiile cu ceilalți, sfaturile pe care le primesc, sau pur și simplu faptul că cineva vorbește este o resursă însemnată pentru mine, deoarece consider că pot învăța câte ceva de la oricine. De exemplu, baiatul meu care nu are încă 2 ani mă învață foarte multe. Și, deși înainte obișnuiam să judec omul după aparențe, după haina pe care o poartă, după cum se afișază în societate, acum sunt recunoascătoare pentru că am înțeles că nu haina este importantă, ci omul. Mulțumesc pentru asta grupului de autosuport Tulburări Alimentare Anonimi. Am învățat foarte multe din întâlnirile care au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă.
De asemenea, o resursă importantă o reprezintă natura, împreună cu mediul înconjurător. Chiar dădeam exemplul, în discuția noastră, că pot învăța din orice dacă asta decid. Dacă mă împiedic de ceva, pot învăța ca data viitoare să fiu mai atentă cum și pe unde calc. Din tot ceea ce ni se întâmplă putem învăța ceva. Din orice. Și aici sunt incluse și experiențele vieții mai puțin plăcute. Este, așa cum am spus mai sus, o alegere a modului în care mă raportez la experiența respectivă. Termenul folosit în ultima vreme destul de des este de a ne „învăța lecția” din situația dată.
Toate aceste resurse le-am folosit atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. De exemplu, faptul că acord timp blogului, și scriu despre mine și experiențele mele, poate să ajute anumite persoane. Acesta este un mod în care eu activez resursele mele în favoarea celorlalți.
Sunt convinsă că pe măsură ce trece timpul apar noi resurse în viața mea și știu că o să fiu acolo prezentă să le folosesc atât pentru mine, cât și pentru voi.
Acestea fiind spuse, vă mulțumesc, vă sunt extrem de recunoscătoare, și vă îndemn să vă răspundeți și voi la întrebările din acest articol.
Să avem o zi uluitoare!
Săptămâna aceasta cineva mi-a pus întrebarea: „Care sunt resursele mele?”. Fără nici o ezitare am răspuns că în primul rând resursa mea sunt eu. Și, deși uneori tind să uit asta, cred cu tărie că eu sunt cea mai importantă resursă a mea. Tu ce crezi? Ești o resursă pentru tine? Eu cred că toți suntem resurse personale foarte puternice. Ca adulți, stă în puterea noastră să ne alegem viața. Cel puțin aceasta este părerea mea. De asemenea, și convingerile mele sunt o resursă pentru mine. De exemplu, una dintre convingerile mele poate fi „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!”. Dacă nu este dusă la extrem această convingere a mea poate fi extrem de utilă.
O altă resursă egal de importantă sunt ceilalți. Omul din fața mea este oglinda mea. Am observat că în funcție de ceea ce dau eu în exterior, primesc înapoi (exact ca o reflexie). Dacă ceea ce ofer este de natură pozitivă, zâmbete (așa cum vorbeam și în articolul de acum câteva zile), vorbe bune, pline de dragoste, compasiune, acceptare necondiționată, înțelegere, iertare, și altele de acest gen, atunci și ceea ce primesc este din acest registru. Bineînțeles că și reversul este valabil.
Ca resursă pot fi și discuțiile cu ceilalți, sfaturile pe care le primesc, sau pur și simplu faptul că cineva vorbește este o resursă însemnată pentru mine, deoarece consider că pot învăța câte ceva de la oricine. De exemplu, baiatul meu care nu are încă 2 ani mă învață foarte multe. Și, deși înainte obișnuiam să judec omul după aparențe, după haina pe care o poartă, după cum se afișază în societate, acum sunt recunoascătoare pentru că am înțeles că nu haina este importantă, ci omul. Mulțumesc pentru asta grupului de autosuport Tulburări Alimentare Anonimi. Am învățat foarte multe din întâlnirile care au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă.
De asemenea, o resursă importantă o reprezintă natura, împreună cu mediul înconjurător. Chiar dădeam exemplul, în discuția noastră, că pot învăța din orice dacă asta decid. Dacă mă împiedic de ceva, pot învăța ca data viitoare să fiu mai atentă cum și pe unde calc. Din tot ceea ce ni se întâmplă putem învăța ceva. Din orice. Și aici sunt incluse și experiențele vieții mai puțin plăcute. Este, așa cum am spus mai sus, o alegere a modului în care mă raportez la experiența respectivă. Termenul folosit în ultima vreme destul de des este de a ne „învăța lecția” din situația dată.
Toate aceste resurse le-am folosit atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. De exemplu, faptul că acord timp blogului, și scriu despre mine și experiențele mele, poate să ajute anumite persoane. Acesta este un mod în care eu activez resursele mele în favoarea celorlalți.
Sunt convinsă că pe măsură ce trece timpul apar noi resurse în viața mea și știu că o să fiu acolo prezentă să le folosesc atât pentru mine, cât și pentru voi.
Acestea fiind spuse, vă mulțumesc, vă sunt extrem de recunoscătoare, și vă îndemn să vă răspundeți și voi la întrebările din acest articol.
Să avem o zi uluitoare!
Tuesday, July 3, 2018
Zâmbește
Salutare oameni dragi
Gândindu-mă la nevoile mele astăzi mi-a venit în minte să zâmbesc. Chiar atunci când citești acest cuvânt, observă-te. Zâmbești? Să zâmbim este atât de valoros, și ne simțim așa de bine când o facem, că este de mirare că uităm să zâmbim. De asta am considerat că este cu adevărat important să vă reamintesc, așa cum mi-am reamintit și mie, să zâmbiți cât de des puteți.
Urmăriți-vă! Întoarceți-vă atenția către interior! :) O frază atât de banală, dar cu multiple beneficii. Eu când zâmbesc simt că mi se relaxează o mulțime de mușchi, printre care cei din zona frunții, fața în general, dar și alți mușchi din corp. Când zâmbesc parcă îmi vine și să respir mai profund. Am o stare generală mai bună, simt mai multă toleranță, parcă grijile nu mai sunt atât de importante. Și, unul dintre beneficiile majore ale zâmbetul este cel al dăruirii.
Dăruiți astăzi cuiva un zâmbet! :D Datorită neuronilor oglindă, atunci când zâmbim și cel din fața noastră zâmbește. Și chiar dacă vorbim la telefon, zâmbetul „se transmite”. Astfel, 2 persoane ajung să se simtă mai bine. Simțindu-mă mai bine, reduc fricile, stresul de care tot vorbește lumea, asigurându-mi astfel o stare de sănătate mai bună.
Cred că este important să zâmbim chiar dacă o facem într-un mod fals la început. „Creierul” nostru nu poate face diferența, el doar ajută la eliberarea de endorfine, serotonină, ceea ce ne dă o stare de bine. În plus, zâmbetul ne ajută să avem mai multă încredere în noi. Eu personal mă simt mai încrezătoare atunci când zâmbesc, și cred că acest lucru face ca și ceilalți să aibă mai multă încrederre în mine.
Dacă vreți și un articol despre asta, vă recomand: Adrienne Wood et al.,Trends in Cognitive Sciences 20, 227 - 240 (2016).
Citind acum câte ceva despre zâmbet am aflat că zâmbetul este prima expresie facială dezvoltată, bebelușii zâmbind încă din burta mamei. Și este plin internetul de: „un zâmbet produce tot atâta stimulare a creierului ca 2000 de batoane de ciocolată”, sau primirea unei sume de 25000$, iar copii ajung să zâmbească chiar până de 400 de ori pe zi :D Asta înseamnă fericire adevărată, autentică. Se pare că adulții zâmbesc în medie de 20 de ori pe zi. :) (Nu am găsit sursa, toate articolele găsite menționează numai - „niște cercetători britanici”)
Să avem o zi plină de zâmbete!
Gândindu-mă la nevoile mele astăzi mi-a venit în minte să zâmbesc. Chiar atunci când citești acest cuvânt, observă-te. Zâmbești? Să zâmbim este atât de valoros, și ne simțim așa de bine când o facem, că este de mirare că uităm să zâmbim. De asta am considerat că este cu adevărat important să vă reamintesc, așa cum mi-am reamintit și mie, să zâmbiți cât de des puteți.
Urmăriți-vă! Întoarceți-vă atenția către interior! :) O frază atât de banală, dar cu multiple beneficii. Eu când zâmbesc simt că mi se relaxează o mulțime de mușchi, printre care cei din zona frunții, fața în general, dar și alți mușchi din corp. Când zâmbesc parcă îmi vine și să respir mai profund. Am o stare generală mai bună, simt mai multă toleranță, parcă grijile nu mai sunt atât de importante. Și, unul dintre beneficiile majore ale zâmbetul este cel al dăruirii.
Dăruiți astăzi cuiva un zâmbet! :D Datorită neuronilor oglindă, atunci când zâmbim și cel din fața noastră zâmbește. Și chiar dacă vorbim la telefon, zâmbetul „se transmite”. Astfel, 2 persoane ajung să se simtă mai bine. Simțindu-mă mai bine, reduc fricile, stresul de care tot vorbește lumea, asigurându-mi astfel o stare de sănătate mai bună.
Cred că este important să zâmbim chiar dacă o facem într-un mod fals la început. „Creierul” nostru nu poate face diferența, el doar ajută la eliberarea de endorfine, serotonină, ceea ce ne dă o stare de bine. În plus, zâmbetul ne ajută să avem mai multă încredere în noi. Eu personal mă simt mai încrezătoare atunci când zâmbesc, și cred că acest lucru face ca și ceilalți să aibă mai multă încrederre în mine.
Dacă vreți și un articol despre asta, vă recomand: Adrienne Wood et al.,Trends in Cognitive Sciences 20, 227 - 240 (2016).
Citind acum câte ceva despre zâmbet am aflat că zâmbetul este prima expresie facială dezvoltată, bebelușii zâmbind încă din burta mamei. Și este plin internetul de: „un zâmbet produce tot atâta stimulare a creierului ca 2000 de batoane de ciocolată”, sau primirea unei sume de 25000$, iar copii ajung să zâmbească chiar până de 400 de ori pe zi :D Asta înseamnă fericire adevărată, autentică. Se pare că adulții zâmbesc în medie de 20 de ori pe zi. :) (Nu am găsit sursa, toate articolele găsite menționează numai - „niște cercetători britanici”)
Să avem o zi plină de zâmbete!
Subscribe to:
Posts (Atom)